Miniștrii au venit miercuri, 31 ianuarie, la ședința de Guvern fără a fi însoțiți de ofițerii SPP.
Așadar, miniștrii care altădată erau însoțiți de SPP, inclusiv la ședințele de guvern, astăzi nu mai sunt la Palatul Victoria.
Demnitarii aflaţi în competenţa Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), nu pot face obiectul protecţiei altor instituţii, au declarat, marţi, pentru Agerpres, surse oficiale.
Potrivit surselor citate, atribuţiile SPP în domeniul protecţiei demnitarilor nu pot fi preluate de nicio altă instituţie, chiar dacă aceasta face parte din sistemul naţional de apărare şi ordine publică.
Articolul 19 din Legea 550/2004
Referitor la articolul 19 din Legea 550/2004, care prevede că "la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în situaţii care nu suferă amânare, la propunerea inspectorului general, ministrul administraţiei şi internelor poate aproba asigurarea temporară a protecţiei unor persoane, obiective, bunuri, valori şi transporturi speciale", sursele au precizat că acesta nu se referă la demnitari români, ci la protecţia temporară a unor persoane fizice sau juridice. În condiţiile în care, conform legii, prim-ministrul nu este o persoană fizică, ci are calitatea de demnitar al statului român încă de la instalarea în funcţie, protecţia sa este atributul exclusiv al SPP.
[citeste si]
Sursele au subliniat că în ceea ce priveşte protecţia demnitarilor nu există nicio suprapunere de atribuţii între SPP şi alte instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
Potrivit presei centrale, premierul Viorica Dăncilă şi membrii Cabinetului său vor renunţa la serviciile SPP, protecţia demnitarilor urmând să fie asigurată de jandarmi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu