Măsuri de creştere a capacităţii de reacţie împotriva pandemiei.
"Începând de marţi, 12 octombrie, Ministerul Apărării Naţionale va pune la dispoziţia Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) cinci ambulanţe de tip B, cu şofer.
Ambulanţele, deservite de personalul SABIF, vor fi folosite în activităţi specifice de testare a cetăţenilor şi sunt puse la dispoziţie de Direcţia Medicală a MApN (două) şi de Statul Major al Forţelor Terestre (trei)", informează Ministerul Apărării Naţionale.
Până astăzi, 11 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.365.788 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 3.945 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.177.704 pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.148 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 183 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 650 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 39.629 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 10.10.2021 (10:00) – 11.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 209 decese (96 bărbați și 113 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 209 decese, 5 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 la categoria de vârstă 40-49 ani, 26 la categoria de vârstă 50-59 ani, 53 la categoria de vârstă 60-69 ani, 68 la categoria de vârstă 70-79 ani și 50 la categoria de vârstă peste 80 ani.
192 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 17 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.
Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 209 decese.
Din totalul de 209 pacienți decedați, 193 erau nevaccinați și 16 vaccinați. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 54 și 84 de ani. 14 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar 2 nu au avut comorbidități declarate.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 16.981. Dintre acestea, 1.632 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 490 sunt minori, 456 fiind internați în secții și 34 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.847.750 de teste RT-PCR și 3.656.367 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 10.653 de teste RT-PCR (6.850 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.803 la cerere) și 21.449 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 115.146 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.270 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 60.383 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 251 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 6.529 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 10 octombrie, 2.447 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 522.650 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu