Ministerul Comunicaţiilor revine cu legea de stocare a datelor, declarată neconstituţională în 2009

SMS - 2
SMS - 2

Oficialii Ministerului Comunicaţiilor promovează din nou un proiect de lege, declarat neconstituţional în 2009, prin care obligă operatorii telecom să stocheze, pentru şase luni, anumite date privind apelurile telefonice, SMS şi email-uri, care vor putea fi transmise organelor judiciare sau de siguranţă naţională.

Ministerul încearcă să evite astfel continuarea procedurii de infringement declanşate de UE, prin transmiterea de către CE a unui aviz motivat, potrivit Mediafax.  Datele vor permite urmărirea şi identificarea sursei şi destinaţiei unei comunicări, a datei, orei şi duratei acesteia, precum şi tipul de comunicare, al echipamentului şi locaţiei acestuia şi vor putea fi transmise organelor judiciare sau cu atribuţii de siguranţă şi securitate naţională, la cererea acestora, "de îndată, dar nu mai mult de 48 de ore" (de la solicitarea acestora, n.r.), se arată într-un proiect de act nomrativ elaborat de ministerul de resort şi dat joi publicităţii.

"Prezenta lege nu se aplică în ceea ce priveşte conţinutul comunicării sau informaţiilor consultate în timpul utilizării unei reţele de comunicaţii electronice, în aceste cazuri fiind aplicabile prevederile Codului de procedură penală şi cele din legile speciale în materie", se precizează în document.

Iniţiativa Ministerului Comunicaţiilor are la bază Directiva 2006/24/CE privind reţinerea datelor generate sau procesate în cadrul activităţii de furnizare de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii şi de modificare a Directivei 2002/58/CE, adoptată în martie 2006.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel