Ministerul Culturii a fost amendat de către Primăria Sectorului 1 pentru că a lăsat în paragină o clădire emblematică.
Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1, a povestit, la interviurile DC News despre faptul că instituţia pe care o conduce a amendat Ministerul Culturii pentru faptul că a lăsat în paragină o clădire emblematică.
"Noi avem un parc. Parcul Bazilescu, unul dintre parcurile mari din Sectorul 1 şi este o zonă, cât de cât îngrădită, unde e Teatrul de Vară – un monument arhitectural care stă să cadă. Reclamau diverşi cetăţeni că a început să cadă faţa clădirii. Eu m-am dus şi le-am dat amendă celor de la Ministerul Culturii şi o să le dau în permanenţă. Ştiu că domnul ministru doreşte să facă ceva cu aceste baze, iar dacă este aşa, atunci să plătească amenda cei din subordinea domniei sale.
Nu aveam altă soluţie şi o să îi amendez de fiecare dată. Eu zic: ei, ca să scape de acel Teatru de Vară trebuie să-l dea cât mai repede la Primăria Capitalei care, automat, să-l dea la noi în administrare. E vorba de mii de lei amendă. […] E o bijuterie pe care ministerul o ţine, nu are bani iar noi, de mai bine de un an şi jumătate am făcut acea solicitare la ministrul Culturii de atunci să ne dea acel teatru", a declarat Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1.
Citeşte declaraţia primarului Daniel Tudorache aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News