Ministerul de Finanţe s-a împrumutat cu 1 miliard de lei

Florin Cîțu - foto Agerpres
Florin Cîțu - foto Agerpres

Ministerul de Finanţe a redeschis o emisiune de titluri scadentă în iunie 2024 şi s-a împrumutat cu 200 de milioane de lei peste nivelul de 800 de milioane de lei programat, la o dobândă anuală de 4,10%.

La licitaţie au participat şapte dealeri primari. Volumul total al cererii a fost de 3,6 miliarde lei, din care ofertele competitive au totalizat 3,1miliarde lei, iar cele necompetitive 343 milioane lei.

Rata cuponului a fost de 4,50%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului acceptat a fost de 4,10%.

Din valoarea nominală adjudecată de 1 miliard de lei, suma oferita de bănci în nume şi cont propriu s-a ridicat la 800 milioane lei, iar ofertele necompetitive au totalizat 200 milioane lei.

Tot joi statul a respins o a doua licitaţie de certificate de trezorerie, în valoare de 500 de milioane de lei, considerând ofertele primite la un nivel inacceptabil al randamentului.

În decembrie, statul a programat licitaţii în volum de 5,9 miliarde lei, din care 1 miliard de lei prin certificate de trezorerie, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel