Ministerul Educației a transmis o informare referitoare la procentul copiilor din totalul de pacienți Covid-19 internați.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a transmis un mesaj prin care prezintă situația copiilor spitalizați cu afecțiuni de coronavirus:
„La nivelul zilei de ieri, 18 Ianuarie, conform informării oficiale furnizate de MS, erau spitalizați 337 copii din totalul de 3896 persoane internate cu afecțiuni Covid, adică 8,6% din totalul pacienților Covid internați. Astăzi, 19 Ianuarie, ponderea copiilor internați cu afecțiuni Covid este practic aceeași - 8,6%.
Precizam ca ponderea copiilor din totalul populației României este de 17,6%.
În concluzie, ponderea copiilor internați este mai puțin de jumătate in raport cu media națională.
București-Ilfov se menține la 16% grad de ocupare a paturilor destinate pacienților Covid“, a transmis Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.610 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 150 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.073 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Evoluția cazurilor noi pozitive din ultimele 7 zile o găsiți în graficul de mai jos.
În total, până astăzi, 19 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.944.916 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 23.389 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.793.668 de pacienți au fost declarați vindecați.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.548 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
În intervalul 18.01.2022 (10:00) – 19.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 58 de decese (31 bărbați și 27 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Timiș, Vâlcea și Municipiul București.
Dintre cele 58 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani , 2 la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Din totalul de 58 de pacienți decedați, 51 au fost nevaccinați și 7 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani și prezentau comorbidități (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu