Ministerul Educației amână o decizie privind redeschiderea școlilor până la mijlocul lunii ianuarie

Ministerul Educației dorește redeschiderea cât mai grabnică a școlilor, în funcție de evoluția situației epidemiologice și a campaniei de vaccinare.

Publicitate

În urma discuţiilor cu majoritatea celor implicaţi în procesul de educaţie, precum şi a discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, cu factori de decizie din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi cu cei implicați în campania de vaccinare, prioritizând starea de sănătate a elevilor și a personalului din sistemul de învățământ, Ministerul Educației își dorește redeschiderea cât mai grabnică a școlilor, în urma unei analize responsabile a rezultatelor care vor fi obținute cu privire la:


- Evoluția epidemiologică - conform situațiilor cu privire la rata de infectare în urma vacanței de iarnă/ rezultate relevante colectate la mijlocul lunii ianuarie a.c.;

- Raportările numerice solicitate inspectoratelor şcolare, pentru fiecare unitate de învățământ, cu privire la personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic care are DISPONIBILITATE de vaccinare - situație solicitată tuturor unităților și instituțiilor de învățământ cu termen 15 ianuarie, orele 16.00.

În același timp, se vor avea în vedere și măsurile adoptate de alte state care se confruntă cu o situaţie epidemiologică asemănătoare, precum şi raportările din sistemul de educaţie cu privire la numărul elevilor aflaţi în situaţii de risc din cauza dificultăţilor înregistrate pe parcursul procesului de învăţare-predare online (termenul de raportare pentru această situație este 11 ianuarie a.c.).

Ne dorim derularea semestrului II în format clasic, însă ne vom putea pronunța responsabil și fundamentat doar după jumătatea lunii ianuarie, respectiv în ultima decadă a lunii. Orice scenariu va rezulta în urma analizei va fi luat în considerare. Nu excludem niciun scenariu, fie că vorbim de prioritate pentru cei mici sau pentru cei care susţin examenele naţionale, fie că vorbim de prioritate a zonelor cu o rată de infectare mai redusă - așa cum solicita Consiliul Național al Elevilor.


Am planificat în această săptămână consultări cu reprezentanții elevilor, studenților, părinților și cadrelor didactice, pentru a analiza tot spectrul măsurilor ce se impun atât în vederea redeschiderii școlilor, cât și în vederea compensării pierderilor suferite de sistemul de educație pe parcursul crizei sanitare. În cursul săptămânii viitoare am planificat, de asemenea, consultări cu factorii de decizie din domeniul sănătăți, anunță Ministerul Educației.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel