Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a dat în judecată Ministerul Educației pentru că nu a emis ordinului de stabilire a criteriilor pentru acordarea ajutorului de stat privind construirea căminelor studențești private.
Legea există din 2006, dar nu poate fi aplicată din cauza normelor, ceea ce a generat prejudicii semnificative atât mediului privat de afaceri, cât și generațiilor întregi de studenți.
Legea nr. 201/2006 vizează acordarea de sprijin statal pentru stimularea investitorilor în domeniul construirii căminelor studențești private. Sunt însă aproape 20 de ani de când investitorii așteaptă acest sprijin. Dar acesta nu este un doar un ajutor pentru mediul de afaceri. Tinerii studenți sunt beneficiarii direcți ai acestui sprijin, fapt ce subliniază necesitatea aplicării efective a acestei legi pentru garantarea drepturilor lor.
Lipsa implementării criteriilor de acordare a ajutorului de stat amâna construirea de cămine noi, limitând astfel opțiunile de cazare pentru tinerii studenți. Aceasta poate determina costuri mai mari pentru cazare, o calitate mai scăzută sau chiar imposibilitatea găsirii unui spațiu adecvat în zonele universitare aglomerate. Mai mult, fără criterii clare, investitorii sunt reticenți în a iniția proiecte noi de construcție, privându-i de oportunitatea de a contribui la dezvoltarea infrastructurii educaționale și de a beneficia de stimulentele prevăzute de lege. În acest context FACIAS a hotărât să dea ministerul în judecată pentru a-l obliga să respecte prevederile legale, chiar și după atât de mulți ani după ce legea a fost inițiată.
”Facem apel la Ministerul Educației să acționeze rapid și în interesul studenților, investitorilor și al societății românești în ansamblu, asigurând aplicarea corectă a legii, spune un comunicat FACIAS. Acest lucru poate deschide drumul către o infrastructură educațională modernă și accesibilă, element important în procesul de învățare și dezvoltare a tinerilor pentru o schimbare care să se reflecte în calitatea vieții studențești, dar și care să contribuie la creșterea performanței academice la nivel național”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu