Având în vedere informațiile vehiculate în mass-media privind publicarea tezelor de doctorat, pentru corecta informare a opiniei publice, Ministerul Educației și Cercetării face următoarele precizări:
Publicitate
Ministerul Educației și Cercetării va aplica dispozițiile art. 168 alin. (9) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale cu modificările și completările ulterioare.
Ministrul Educației și Cercetării, cu ocazia audierilor din cadrul comisiei de specialitate din Parlamentul României, a dat citire punctului de vedere formulat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (A.N.S.P.D.C.P).
Publicarea tezelor de doctorat reprezintă o măsură asumată deschis de ministrul Educației și Cercetării.
În același timp, Ministerul Educației și Cercetării militează pentru o corectă informare a opiniei publice. Pentru a fi excluse orice interpretări cu privire la conținutul său, punctul de vedere oficial comunicat de A.N.S.P.D.C.P. poate fi consultat accesând următorul link: https://www.edu.ro/sites/default/files/Notificare%20ANSPDCP_04_02_2020.PDF. Se observă în acest punct de vedere faptul că A.N.S.P.D.C.P. a precizat Ministerului Educației și Cercetării faptul că dezvăluirea datelor cu caracter personal din cadrul publicării tezelor de doctorat se poate realiza în temeiul legal al necesității prelucrării datelor cu caracter personal, în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine, cu informarea prealabilă a persoanei vizate și oferirea posibilității de a se opune, și cu respectarea principiilor de prelucrare, în special al reducerii la minimum a datelor. Acest punct de vedere se regăsește și în adresa pe care Ministerul Educației și Cercetării a transmis-o instituțiilor de învățământ superior.
Subliniem faptul că A.N.S.P.D.C.P. este autoritate cu competență generală în domeniul protecției datelor personale, motiv pentru care Ministerul Educației și Cercetării a solicitat un punct de vedere competent, pentru o justă aplicare a dispozițiilor art. 168 alin (9) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la cadrul legal aplicabil protecției datelor personale, statuat cu precădere de art. 7 și 8 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, de art. 16 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și de art. 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu