Ministerul Energiei va iniţia un memorandum în Guvern pentru obţinerea mandatului de negociere în relaţia cu China General Nuclear Power Corporation (CGN), în vederea realizării reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă, susţine secretarul de stat în Ministerul Energiei, Robert Tudorache.
"Negocierile durează de prea mult timp şi este momentul să ne apropiem de o decizie. În perioada următoare, noua echipă a ministerului va acorda prioritate mersului negocierilor în vederea obţinerii unui acord pentru dezvoltarea proiectului. Vom iniţia în cel mai scurt timp un memorandum în Guvern pentru obţinerea mandatului de negociere în relaţia cu CGN", a declarat Robert Tudorache.
Ministerul Energiei şi reprezentanţii companiei China General Nuclear Power Corporation (CGN) au convenit să accelereze negocierile pentru reactoarele nucleare 3 şi 4, iar în acest context noua conducere a ministerului a discutat, ieri, cu reprezentanţii CGN despre asumarea unui calendar de acţiuni prin care negocierile pentru constituirea companiei de proiect să fie urgentate.
Ambele părţi şi-au reafirmat, cu această ocazie, interesul pentru realizarea investiţiei de la Cernavodă. La rândul lor, reprezentanţii companiei chineze, conduşi de directorul de proiect pentru România, au arătat că sunt mandataţi pentru o negociere mai flexibilă în anumite puncte, astfel încât discuţiile să fie accelerate.
Construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă, operată de Nuclearelectrica, este proiect de investiţii prioritar pentru România, aflându-se în Programul de Guvernare actual.
Investiții de 1 miliard de euro, până în 2016
Pe 9 noiembrie 2015, reprezentanţii Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Corporation (CGN) au semnat Memorandumul de Înţelegere privind dezvoltarea, construcţia, operarea şi dezafectarea unităţilor 3 şi 4 ale centralei nuclearo-electrice Cernavodă. În data de 4 noiembrie 2016, Ministerul Energiei afirma într-un comunicat că România a investit deja peste 1 miliard de euro în infrastructura şi necesarul tehnologic dedicat reactoarelor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, avertizând, totodată, că fără punerea în practică a acestui proiect cheltuielile deja efectuate vor deveni pierderi certe pentru bugetul de stat.
Potrivit sursei citate, proiectul unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă răspunde cerinţelor sistemului electroenergetic naţional în tranziţia României către o economie fără emisii de carbon şi contribuie decisiv la securitatea energetică a României şi la menţinerea stabilităţii preţului electricităţii la un nivel suportabil pentru consumatori.
Un comunicat al Fondului Proprietatea remis pe 3 noiembrie 2016 spunea că proiectul privind construcţia reactoarelor 3 şi 4 este nefezabil şi ar putea crea mari prejudicii acţionarilor Nuclearelectrica în cazul în care este continuat, având în vedere situaţia actuală a pieţei energiei electrice, precum şi prognozele pe termen lung, conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu