Urmărește emisiunea live


Ministerul Finanţelor a atras, luni, 600 milioane de lei de la bănci, la un randament de 3,60% pe an

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, 600 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark cu o maturitate reziduală de 49 luni, la un randament mediu de 3,6% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Alegeri prezidentiale 2024

Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 600 de milioane de lei, iar băncile au subscris peste 1,129 miliarde de lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 90 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat pentru august 2019 împrumuturi de la băncile comerciale de 3,995 miliarde de lei, din care 200 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 3,3 miliarde de lei prin noi emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 495 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Faţă de luna iulie, împrumuturile programate de MFP în august sunt mai mici cu 215 milioane de lei, respectiv cu 5,1%. Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel