Ministerul Finanțelor a lansat astăzi un proiect de modificare și completare a Codului Fiscal și a Legii contabilității.
În urma consultărilor cu mediul de afaceri, Ministerul Finanțelor a lansat astăzi un proiect de modificare și completare a Codului Fiscal și a Legii contabilității. Dintre măsurile propuse spre adoptare, menționăm:
Revizuirea sferei de aplicare a nedeductibilității cheltuielilor înregistrate de contribuabilii plătitori de impozit pe profit ca urmare a unor tranzacții efectuate cu o persoană situată într-un stat care este inclus în Lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale. Regim fiscal specific se aplica doar statelor listate în anexa I.
Măsura este corelată cu modul de implementare a măsurilor defensive de către celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Clarificarea modului de determinare a ponderii cifrei de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii în cifra de afaceri totală, în cazul entităților care desfășoară activitate în domeniul construcțiilor atât pe teritoriul României, cât și în străinătate. Prin modificare se clarifică modul de stabilire a indicatorului cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcții care cuprinde numai veniturile din activitatea desfășurată pe teritoriul României, precum și a indicatorului cifra de afaceri totală care cuprinde atât veniturile din activitatea desfășurată pe teritoriul României, cât și în afara României.
Clarificarea și reglementarea explicită a regimului fiscal aplicabil valorii nominale a tichetelor cadou primite de persoanele fizice care obțin venituri de natura salarială. În acest sens se precizeaza tratamentul fiscal aplicabil tichetelor cadou acordate persoanelor fizice de către angajatori/plătitori, în afara evenimentelor menționate explicit de Codul fiscal;
Clarificarea tratamentului fiscal aplicabil avantajelor de natură salarială neimpozabile și care nu se cuprind în baza de calcul al contribuțiilor sociale în cazul celor primite în baza unor legi speciale și/sau finanțate din buget
Măsura vizează neimpozitarea și neincluderea în baza de calcul al contribuțiilor sociale a contravalorii serviciilor turistice şi/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului de odihnă, pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai acestora acordate de angajator, în măsura în care valoarea totală, într-un an fiscal, nu depăşeşte nivelul unui câștig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în care au fost acordate.
Se propune pentru anul 2021 ca termenul de depunere a declaraţiei anuale de venit pentru asocierile fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale să fie până la data de 15 martie 2021, inclusiv. În cadrul aceluiaşi termen se propune pentru asociatul desemnat obligaţia transmiterii către fiecare membru asociat a informaţiilor referitoare la venitul impozabil/venitul net/pierderea ce îi revine corespunzător cotei de distribuire din venitul impozabil calculat la nivelul asocierii sau corespunzător cotei de participare, conform contractului de asociere, după caz.
Reglementarea cadrului de aplicare a sistemului TVA la încasare în noile condiții prevăzute de Legea nr. 296/2020, respectiv prin raportare la noul plafon de 4.500.000 lei și cu posibilitatea exercitării opțiunii pentru aplicarea sistemului oricând în cursul anului, prin modificarea corespunzătoare a articolelor din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal care fac trimitere la vechiul plafon.
Măsura elimină neclaritățile prevederilor legale pentru aplicarea sistemului TVA la încasare.
Menționarea expresă în aria de aplicabilitate a prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991 a unor categorii de entități. Această măsură asigură corelarea cu prevederile Codului fiscal, prin cuprinderea în aria de aplicabilitate a prevederilor legii contabilității a persoanelelor juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent/mai multor sedii permanente în România, precum și persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România.
Reglementarea, la nivelul legii contabilității, a categoriilor de informații care au caracter public, precum și a condițiilor în care Ministerul Finanțelor poate încheia protocoale având ca obiect transmiterea unor asemenea informații. Această măsură are în vedere operaționalizarea transmiterii de către Ministerul Finanțelor a unor date cuprinse în situațiile financiare anuale/raportările contabile anuale existente în baza de date a ministerului, în baza unor protocoale de colaborare.
Proiectul poate fi consultat la rubrica Transparență decizională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News