Nemulţumiţi că vor fi exceptaţi anul viitor de la majorarea salariului de bază cu 5%, membrii Sindicatului Naţional Meridian, salariaţi în cadrul Ministerului Finanţelor şi instituţiilor subordonate, vor intra miercuri, 27 decembrie, în grevă japoneză.
La acest protest, care se va manifesta prin purtarea unei banderole de culoare albă, vor participa membrii organizaţiei din cadrul aparatului central al Ministerului Finanţelor, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Trezoreriilor din Bucureşti şi ai Autorităţii Vamale Române.
"Salariaţii din cadrul acestor instituţii sunt nemulţumiţi din cauza faptului că Guvernul României are de gând să excepteze angajaţii Ministerului de Finanţe şi instituţiilor subordonate de la majorarea salariului de bază cu 5 la sută de anul viitor. Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 115, adoptată acum o săptămână, personalului plătit din fonduri publice i se va mări cuantumul brut al salariilor de bază cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023. Astăzi (joi, 21 decembrie - n. r.) însă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, domnul Mihai Constantin, a declarat că săptămâna viitoare va fi adoptat un nou act normativ prin care, anul viitor, de această majorare de 5% nu va beneficia şi personalul din sistemul fiscal pe motiv că 'au beneficiat deja în acest an de majorări salariale'", susţin reprezentanţii sindicatului Meridian.
Aceştia au menţionat că decizia de a elimina această categorie profesională de la majorarea salarială acordată celorlalţi bugetari se încadrează în politica de discriminare promovată de statul român în anii trecuţi.
"Din păcate, acesta dar şi mulţi alţii, promovează în spaţiul public o confuzie conform căreia, prin art. XI al Ordonanţei de urgenţă nr. 81/2023, personalul Ministerului Finanţelor ar fi beneficiat de o majorare salarială. Precizăm faptul că prin acest act normativ s-a făcut în sfârşit dreptate salariaţilor, după şase ani, în sensul că s-au eliminat 'inechităţile, discriminările şi/sau discrepanţele de ordin salarial existente', egalizându-se astfel salariile între angajaţii care au aceeaşi funcţie şi desfăşoară aceeaşi muncă. Această situaţie a fost menţinută încă din anul 2017 şi nimeni nu a luat nicio măsură în tot acest timp, iar angajaţii au subvenţionat bugetul de stat din banii lor, prin faptul că li s-au luat lunar, din salarii, milioane de lei. Considerăm că decizia de a elimina această categorie profesională de la majorarea salarială acordată celorlalţi bugetari se încadrează în politica de discriminare promovată de statul român în anii trecuţi şi drept urmare vom protesta, iar în cazul în care această măsură va fi adoptată se poate ajunge şi la alte măsuri extreme dacă membrii noştri vor decide astfel", avertizează sindicaliştii în comunicat, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News