Curtea de Apel Bucureşti a decis ca statul român, reprezentat de Ministerul de Finanţe, MAI şi ANP să fie părţi responsabile civilmente în dosarul lui Alexandru Vişinescu, astfel încât dacă instanţa va dispune plata unor daune morale, cele trei instituţii vor plăti şi ele, alături de Vişinescu.
"Admitem cererea de constituire a statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, a Ministerului Afacerilor Interne şi a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor drept părţi responsabile civilmente şi dispune citarea celor trei entităţi la termenul următor, pentru ca acestea să-şi poată construi apărarea", au decis judecătorii Curţii de Apel, la termenul de miercuri al procesului.
Alexandru Vişinescu nu a fost prezent la instanţă şi, potrivit judecătorilor, el nu a făcut dovada faptului că nu poate să vină la proces, motiv pentru care la termenul următor va fi adus cu mandat de aducere, fără a mai fi citat la domiciliu.
Instanţa a ridicat, din oficiu, problema instituirii sechestrului asupra bunurilor lui Alexandru Vişinescu, iar procurorul de şedinţă a susţinut că acest lucru este necesar.
Curtea de Apel Bucureşti a început în 24 septembrie judecarea dosarului lui Alexandru Vişinescu, în care este acuzat de moartea a 12 deţinuţi politici în perioada în care a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News