Daniel Grădinaru, președintele CSM, a vorbit despre drepturile salariale ale magistraților.
Ministerul Finanțelor a emis o notă de informare în care a adus mai multe argumente pentru tăierea drepturilor salariale ale magistraților. Potrivit Ministerului Finanțelor, sumele de bani acordate acestor drepturi salariale restante sunt foarte mari si pot duce la „imposibilitatea suportării cheltuielilor bugetare generate de procese“.
Daniel Gărdinaru, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, a fost invitat la DC News, la emisiunea „Culisele Justiției“, moderată de Laura Duță, unde a vorbit despre nota emisă de Ministerul Finanțelor.
„Avem declarația ministrului Finanțelor, despre procesele magistraților care și-au recuperat ce trebuia să-și recupereze în instanță. Ce spuneți despre această declarație, că am văzut și un punct de vedere destul de dur făcut de CSM“, a spus Laura Duță.
„Înțeleg faptul că nu a fost doar o declarație. A fost o notă a Ministerului Finanțelor, cu o analiză. Nu știu cine a făcut-o, dacă a avut datele exacte, pentru că noi am făcut o analiză după aceea - sigur este și malițioasă într-o foarte mare măsură, pentru că vorbim de un fenomen litigios, o sintagmă nouă, pe care nu am mai întâlnit-o, dar e un fenomen litigios doar la magistrați, din câte am înțeles din acea notă - și am constatat ceea ce știam de altfel și am și spus când s-a mai discutat despre chestiunea asta.
S-a constatat că din 888.000 de cauze cu drepturi salariale de pe ROL-ul instanțelor din 2008, doar 33.000 vizează cauzele privind personalul din sistemul judiciar, adică 3,76% dintre cauze vizează personalul din sistemul judiciar. Este un neadevăr că ar fi un fenomen litigios în ceea ce privește drepturile salariale ale magistraților.
O a doua chestiune pe care aș vrea să o punctez, pentru că au apărut declarații în care s-a spus că își dau salarii singuri în sensul că toate acțiunile sunt admise. Nu este adevărat! Tot plecând de la aceste declarații, făcând verificări, am constatat următoarele: La alte categorii decât cele din sistemul judiciar, cauze peste care sunt admise acțiuni sunt peste 50%. La magistrați sunt undeva la 30%. Deci, 70% dintre cauze sunt respinse. Este total neadevărat ceea ce s-a afirmat că noi ne dăm. Nu este adevărat! Judecătorii sunt responsabili și nu pot să dea, pe lângă lege, drepturi. Așa cum și la alte categorii se resping, așa se resping și la magistrați“, a precizat, la DC News, la Culisele Justiției, președintele CSM, Daniel Grădinaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News