Ministerul Justiției: Din proiectele legilor Justiției nu reiese că se ignoră caracterul obligatoriu al deciziilor CCR

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Ministerul Justiţiei a subliniat, miercuri, că din nicio prevedere a proiectelor de modificare a legilor Justiţiei nu reiese că "se ignoră" caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale a României.

Ministerul a transmis un comunicat de presă în care face o serie de precizări după ce în spaţiul public au fost lansate acuzaţii în sensul că proiectele ar fi 'retrograde' şi ar fi încălcată sau chiar 'vândută' suveranitatea naţională în condiţiile eliminării din proiectul legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor a posibilităţii sancţionării disciplinare a judecătorului pentru nerespectarea deciziilor CCR, în favoarea aplicării unei dispoziţii obligatorii a dreptului Uniunii Europene.

Consiliul Superior al Magistraturii a avizat favorabil, cu 13 voturi "pentru" şi şase "împotrivă", proiectul legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor (294 articole), proiectul legii privind organizarea judiciară (159 articole) şi proiectul legii privind Consiliul Superior al Magistraturii (96 articole), se aminteşte în comunicat.

"Din nicio prevedere a celor trei proiecte nu reiese faptul că se ignoră caracterul obligatoriu al deciziilor CCR, nicio prevedere a legii nu stipulează caracterul facultativ al acestora. Prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie rămân neatinse. Proiectele nu reglementează raporturile dintre Constituţia României şi Tratatele Europene, ci au cu totul şi cu totul alt scop şi conţinut normativ", precizează sursa citată.

Potrivit ministerului, prevederea din legea în vigoare în sensul că judecătorul ar fi pasibil de sancţiuni disciplinare în cazul nerespectării unei decizii a CCR este "redundantă" şi "lipsită de logică" în raport de obligativitatea şi a altor izvoare de drept.

"Pentru un judecător, toate izvoarele de drept cu caracter obligatoriu sunt şi rămân obligatorii, iar judecătorul trebuie să aibă deplina libertate şi independenţă în interpretarea, armonizarea, înlăturarea lor (în caz de conflict) şi aplicarea lor", se explică în comunicat.

Pe de altă parte, susţine Ministerul Justiţiei, a reglementa în lege faptul că judecătorul este pasibil de sancţiune disciplinară dacă nu aplică o decizie (obligatorie) a CCR este echivalent cu reglementarea conform căreia un judecător este pasibil de sancţiune disciplinară în cazul în care nu aplică o prevedere legală (la fel de obligatorie) sau alt izvor de drept cu caracter obligatoriu (o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sau o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu).

"Or, tocmai aceasta este raţiunea construcţiei întregului capitol privind răspunderea disciplinară din proiectul de lege, care cuprinde nu mai puţin de patru articole, particularizarea abaterii disciplinare prin referire doar la deciziile CCR ducând la o concluzie greşită şi la o interpretare contrară scopului urmărit de legiuitor", afirmă ministerul.

Corelație între dreptul intern și dreptul internațional

Conform sursei citate, România, "în mod suveran", a aderat sau a decis să ia parte la Tratatele Europene, iar numeroase decizii ale CJUE "lămuresc armonios, logic şi limpede" corelaţia dintre dreptul intern şi dreptul european "chiar şi pentru un cititor nespecializat juridic".

Constituţia României, spune MJ, asigură cadrul legal necesar respectării principiului supremaţiei dreptului UE prin dispoziţiile art. 11 alin. (1), potrivit căruia "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte", şi ale art. 148 alin. (2), potrivit căruia "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".

Ministerul adaugă că, în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituţie, Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2) .

"În jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) s-a cristalizat principiul supremaţiei dreptului UE asupra dreptului Statelor Membre, principiu ce derivă din faptul că Tratatele UE au instituit o ordine juridică proprie şi a cărui consecinţă este faptul că Statele Membre, prin autorităţile lor, indiferent că aparţin puterii legislative, executive sau judecătoreşti, nu pot să ignore o normă de drept al UE pentru a da prioritate unei norme naţionale, indiferent de natura (chiar constituţională) a acesteia", se mai explică în comunicat.

Ministerul Justiţiei indică faptul că se impune cu uşurinţă concluzia că între dreptul unional, dreptul naţional şi suveranitatea naţională este o legătură directă şi subtilă, pe de o parte, dreptul unional nu poate izvorî decât prin manifestarea suveranităţii naţionale a statelor membre, ca state organizate pe principiul legalităţii şi al regulii de drept, bazate deci pe constituţionalitate şi legalitate naţională, garantată de o Justiţie independentă.

Judecătoarea Gabriela Baltag a susținut că modificările aduse legilor Justiţiei pot deveni "mecanisme de presiune" asupra magistraţilor

Conform acestuia, prin intermediul dreptului unional şi a construcţiei unionale europene, suveranitatea naţională îşi găseşte, pe un plan superior, expresia împlinirii unuia dintre rolurile sale majore - garantarea drepturilor şi libertăţii cetăţenilor naţionali, a prosperităţii acestora.

"Iată de ce, în concluzie, la o examinare atentă, preocuparea celor care se tem de diminuarea suveranităţii prin valorizarea dreptului unional în relaţia corectă cu dreptul naţional, aşa cum a fost consfinţită suveran prin tratatele unionale, este nu numai nejustificată, ci se plasează la un nivel inferior de ambiţii, aşteptări şi împliniri a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor noştri, deşi reclamă contrariul. Expresia superioară a dezvoltării principiului diriguitor şi fundamental în construcţia statală, principiul suveranităţii naţionale, este dezvoltarea şi manifestarea sa liberă, prin instituţiile statului manifestându-se eficient în concert european, în cadrul Uniunii Europene", mai arată ministerul.

Judecătoarea Gabriela Baltag, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a susţinut săptămâna trecută, în plen, că modificările aduse legilor Justiţiei pot deveni "mecanisme de presiune" asupra magistraţilor, adăugând că nu a citit niciodată "legi mai retrograde".

"Până în prezent, nu mi-a fost dat să citesc niciodată legi mai retrograde. Poate că e dur termenul, dar asta este noţiunea, ca cele pe care noi, astăzi, suntem chemaţi să le avizăm într-o formă sau alta. Vă spun asta pentru că nu mi-am imaginat niciodată că aproape 30 de ani, eu anul acesta fac 29 de ani de judecător, şi am venit şi am prins şi anii de început de după Revoluţie şi am prins şi pe colegii de care toată lumea spunea că sunt dintr-o epocă pe care nu vrem să o amintim. Şi, totuşi, dragi colegi, nu am văzut în chiar legile, nici măcar în acelea de început, mentalităţile pe care le găsesc aici", a declarat Baltag. Ea anunţa că va da un vot "negativ" asupra proiectelor de modificare a legilor Justiţiei, deoarece "nu găseşte niciun progres", ci dimpotrivă - "concentrarea puterii în mâna unui număr restrâns de persoane", scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel