Interviurile candidaţilor pentru funcţiile vacante de adjuncţi şi şefi de secţie din Parchetul General, DNA şi DIICOT încep luni, la Ministerul Justiţiei, fiind programate să se încheie pe 31 ianuarie.
Procurorul general interimar, Bogdan Licu, este singurul candidat admis la interviul pentru funcţia de prim-adjunct al procurorului general.
Potrivit listei publicate pe site-ul Ministerului Justiţiei, Bogdan Licu va susţine interviul pentru funcţia de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) luni, când este programată să-şi prezinte proiectul în faţa comisiei şi Maria Magdalena Militaru de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care este unic candidat pentru funcţia de adjunct al procurorului general.
Pentru funcţia de şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică de la PICCJ vor susţine interviuri, tot luni, procurorii Dragoş Cojocariu, Adriana Denisa Cristodor şi Romulus Dan Varga.
Interviurile vor fi reluate pe pe 27 şi 28 ianuarie, când procurorii Marius Museanu, Ionel Corbu, Cătălin Ranco Piţu, Paul Truica, Grigore Cătălin Popescu şi Florin Daniel Căşuneanu vor susţine interviu pentru funcţia de şef al Secţie parchetelor militare de la PICCJ.
VIDEO
Pentru funcţia de adjunct al procurorului-şef de la DIICOT s-au înscris procurorii Ioana Bogdana Albani, Oana Daniela Paţu, Teodor Niţă şi Oana Schmidt-Hăineală, interviurile fiind programate pe 29 ianuarie.
Pe 30 ianuarie vor susţine interviurile pentru funcţia de adjunct al procurorului-şef al DNA procurorii Gabriela Popa, Mădălina Scarlat şi Elena Hach.
Pe 31 ianuarie sunt programate interviurile susţinute de Constantin Claudiu Dumitrescu - pentru funcţia de şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din cadrul DNA şi de Silviu Paul Dumitriu - pentru funcţia de şef al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul DNA.
Candidaţii admişi la interviu vor avea la dispoziţie 30 de minute pentru susţinerea proiectului şi 60 de minute pentru întrebări şi răspunsuri, precizează Ministerul Justiţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News