Ministerul Mediului, anunț după hotărârea Curţii de Justiţie a UE

Deseuri - Foto arhiva, cu caracter ilustrativ
Deseuri - Foto arhiva, cu caracter ilustrativ

Ministerul Mediului a anunțat măsurile pe care trebuie să le ia urgent pentru ca România să nu ajungă să plătească sume uriașe după condamnarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

România trebuie să mai închidă 51 de depozite de deşeuri neconforme, dintre care 13 sunt depozite municipale şi 38 depozite de deşeuri industriale pentru a se conforma obligaţiilor europene, a precizat, vineri, Ministerul Mediului într-un punct de vedere.

Instituţia adaugă că, deşi în Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu sunt prevăzute sancţiuni pecuniare, "Ministerul Mediului va acţiona în continuare pentru conformare, în cel mai scurt timp posibil şi respectarea tuturor obligaţiilor ce revin potrivit Directivelor care reglementează domeniul gestionării deşeurilor, în calitate de stat membru al UE, cât şi a ţintelor propuse prin Programul de guvernare".

Câte depozite au mai rămas

"Ministerul Mediului a luat act, în data de 18 octombrie a.c., de conţinutul Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (UE) în Cauza C-301/2017 (...) Opinia publică din România este la curent cu eforturile consistente şi constante făcute de autorităţi pentru rezolvarea acestei situaţii. Astfel, începând cu anul 2015, din cele 109 depozite de deşeuri neconforme, la acea dată, pe care era sistată totuşi activitatea de depozitare, dar, datorită faptului că nu erau închise conform legislaţiei europene, puteau reprezenta o ameninţare pentru mediu, s-a reuşit să se închidă 41 de depozite, astfel încât, în momentul sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de către Comisia Europeana, mai existau încă 68 de depozite pentru care măsurile de remediere şi închidere nu erau finalizate. Este vorba despre 40 de amplasamente depozite industriale, 25 de depozite deşeuri industriale periculoase şi 15 depozite deşeuri industriale nepericuloase şi 28 de amplasamente depozite municipale neconforme. În urma demersurilor de urgentare a închiderii acestor depozite, întreprinse de Ministerul Mediului în perioada 2017 - 2018, în prezent au mai rămas neînchise doar 13 depozite de deşeuri municipale neconforme şi 38 de depozite de deşeuri industriale periculoase şi nepericuloase", precizează ministerul de resort.

Memorandum privind 'Închiderea tuturor depozitelor de deşeuri neconforme

Potrivit sursei citate, în cadrul şedinţei de Guvern din data de 13 iulie 2017, a fost aprobat de către Executiv un Memorandum având ca obiect 'Închiderea tuturor depozitelor de deşeuri neconforme de pe teritoriul României, în condiţiile Directivei 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deşeuri', în care Ministerul Mediului a prezentat situaţia de fapt şi a propus soluţii de rezolvare a acesteia. În acest sens, a fost înfiinţat un grup de lucru inter-instituţional, la nivel de secretar de stat şi la nivel tehnic, coordonat de Ministerul Mediului.

În paralel, la 13 septembrie a.c., prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 971, a fost constituită Comisia de Verificare a Amplasamentelor Depozitelor de Deşeuri Obiect al Cauzei C-301/17, termenul de finalizare a acţiunii fiind 19 octombrie 2018, iar rezultatele acesteia urmând a fi comunicate membrilor Guvernului.

Majoritatea acestor depozite neconforme se află în proprietate privată

Ministerul Mediului notează că are în vedere o serie de modificări de ordin legislativ, ce vizează: modificarea normativelor privind închiderea şi monitorizarea post-închidere diferenţiate pentru depozitele municipale şi pentru cele industriale nepericuloase, completarea atribuţiilor Administraţiei Fondului pentru Mediu pentru derularea demersurilor necesare în relaţie cu Comisia Europeană în vederea finanţării din fonduri europene (POIM) a închiderii acestor depozite neconforme şi a costurilor generate de monitorizarea post-închidere şi completarea HG nr. 349/2005, în sensul stabilirii unui regim sancţionator mai drastic etc.

"Nu în ultimul rând, Ministerul Justiţiei, în colaborare cu Ministerul Mediului, conlucrează pentru completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu reglementări referitoare la obligaţiile de mediu în cadrul procedurilor de insolvenţă. Este un aspect extrem de important, pentru că, deşi infringementul se răsfrânge asupra statului, nu trebuie să uităm că majoritatea acestor depozite neconforme se află în proprietate privată! Multe dintre acestea aparţin unor firme aflate în insolvenţă sau faliment, ale căror obligaţii de mediu sunt extrem de greu de recuperat de la practicienii în insolvenţă, către care s-au transferat", se arată în comunicatul citat.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a condamnat România pentru că nu s-a conformat obligaţiei de a lua toate măsurile necesare închiderii cât mai rapid posibil a unui număr de 68 de depozite de deşeuri, în conformitate cu articolul 7 litera (g) şi cu articolul 13 din Directiva 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deşeuri, a informat, joi, CJUE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel