Urmărește emisiunea live


Ministerul Muncii: Peste 52.600 de copii în sistemul de protecţie specială, la finalul lunii martie

Un număr de 52.608 copii se aflau la finalul lunii martie în sistemul de protecţie specială, potrivit datelor publicate de Ministerul Muncii.

Alegeri prezidentiale 2024

Dintre aceştia, 16.961 de copii (32,24%) beneficiau de măsură de protecţie specială în servicii de tip rezidenţial, din care 13.437 de copii se aflau în servicii de tip rezidenţial publice, iar 3.524 de copii în servicii de tip rezidenţial private.

Restul de 35.647 de copii (67,76%) beneficiau de măsură de protecţie specială în servicii de tip familial, din care 17.916 copii se aflau la asistenţi maternali, 12.970 de copii se aflau la rude până la gradul IV inclusiv, iar 4.761 de copii erau la alte familii sau persoane.

Reducerea intrării copiilor în sistemul de protecţie specială nu ar fi fost posibilă fără dezvoltarea serviciilor de prevenire a separării copiilor de părinţi (centre de zi, centre de recuperare, centre de consiliere etc.), notează Ministerul Muncii. Începând cu 1 ianuarie 2005, serviciile publice de asistenţă socială de la nivelul consiliilor locale sunt principalele responsabile cu dezvoltarea acestora, ajungând la 31 martie 2019 să ofere servicii pentru 44,54% din copiii beneficiari de astfel de servicii, pentru 24,12% din aceşti copii oferind organismele private acreditate, iar 31,34% din copii sunt beneficiari ai serviciilor de prevenire oferite de Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

La 31 martie 2019 existau 1.118 servicii de tip rezidenţial publice şi 323 servicii de tip rezidenţial ale organismelor private acreditate. Aceste servicii includ: centre de plasament clasice sau modulate, apartamente, case de tip familial, centre maternale, centre de primire în regim de urgenţă, alte servicii (serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, adăpost de zi şi de noapte).

Din totalul celor 1.441 de servicii de tip rezidenţial, un număr de 300 de servicii de tip rezidenţial (284 servicii de tip rezidenţial publice şi respectiv 16 servicii de tip rezidenţial private) erau destinate copiilor cu dizabilităţi.

Numărul copiilor care beneficiau de măsură de protecţie specială în aceste servicii destinate copiilor cu dizabilităţi era de 5.012 la data de 31 martie 2019, înregistrându-se o scădere cu 333 de copii faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018.

În cadrul Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de la nivelul judeţelor/sectoarelor municipiului Bucureşti, în departamentul "Protecţia Copilului" erau angajate la finalul lunii martie 32.408 persoane, cu 525 persoane mai puţin faţă de finalul lui martie 2018 şi cu 111 persoane mai mult faţă de 31 decembrie 2018, notează Ministerul Muncii.

Din totalul celor 32.408 angajaţi, 4.612 (14,23%) erau angajaţi în aparatul propriu al DGASPC-urilor, 11.218 (34,61%) erau asistenţi maternali profesionişti, iar 12.461 (38,46%) erau angajaţi în serviciile de tip rezidenţial, în timp ce 4.117 (12,70%) erau angajaţi în servicii de îngrijire de zi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel