Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a publicat miercuri un proiect de Hotărâre de Guvern conform căruia salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 2.262 lei lunar, începând din ianuarie 2020, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 13,518 lei/oră.
'Prin excepţie (..), începând cu data de 1 ianuarie 2020, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, se majorează de la 2.262 lei la 2.620 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, reprezentând 15,657 lei/oră', se menţionează în document.
Acesta precizează că, începând cu 1 ianuarie 2020, toate drepturile şi obligaţiile stabilite potrivit legii se determină prin raportare la nivelul de 2.262 lei al salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. 'Prin prezentul act normativ se propune ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 2.262 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2020, ceea ce reprezintă o creştere de 8,7% faţă de luna decembrie 2019', se precizează în Nota de fundamentare ce însoţeşte proiectul.
În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este stabilit la 2.080 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 167,333 ore, în medie pe lună în anul 2019, reprezentând 12,43 lei/oră. Salariul minim brut pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, va creşte cu 11,5 % faţă de luna decembrie 2019.
Reprezentanţii MMJS precizează, în nota de fundamentare că impactul macroeconomic a fost inclus în valoarea şi dinamica indicatorilor macroeconomici şi sociali din Prognoza de primăvară 2019, indicatori care stau la baza proiecţiilor veniturilor bugetare pentru anul 2020. În conformitate cu Codul muncii, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor. 'Nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de 2.262 lei lunar şi 2.620 lei lunar a fost stabilit în urma dezbaterilor cu partenerii sociali', se mai arată în notă, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu