Ministerul Muncii a răspuns unei solicitări trimise de DC NEWS, după sesizarea primită la redacţie conform căreia îndemnizaţia pentru handicap este plătită cu mari întârzieri.
"Bună ziua,
Vă scriu să vă semnalez un nou abuz a lui CÎȚU. Ministrul de finanţe este prea ocupat cu împărțirea ciolanului pentru a se mai gândi și la persoanele cu handicap. Luna trecută, IPH (indemnizația de handicap)/octombrie 2020, valoare 1348 RON, nu a intrat deloc. Banii au intrat abia pe 3 Decembrie 2020.
Luna aceasta, IPH/noiembrie 2020 nu a intrat încă, deși mai este o săptămână până la Crăciun. De ce persoanele cu handicap sunt umilite și călcate in picioare? De ce nu se amână plata salariilor exorbitante ale judecătorilor, procurorilor și ale bugetarilor? Va rog frumos să-l întrebați pe CÎȚU?", ne-a transmis Ioan, din Arad.
Pe baza acestei sesizări, DC NEWS a făcut o solicitare de informaţii către Ministerul Muncii, dar şi către Ministerul de Finanţe. Primul a şi răspuns.
Iată mai jos răspunsul autorităţilor.
"În situația în care vă referiți la pensia de invaliditate, Casa Națională de Pensii Publice ne-a informat că plățile s-au efectuat deja, inclusiv pe luna decembrie.
Dacă vă referiți la indemnizația de handicap plătită de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și aceste plăți au fost efectuate pentru lunile octombrie și noiembrie (plățile se fac pe data de 15 ale lunii pe card și 20 prin mandat poștal).
În situația în care vă referiți la indemnizațiile pentru persoane cu handicap ce se achită de DGASPC, acesta fiind aflat în subordinea consiliului local/județean, vă recomandăm să vă adresați DGASPC de care aparține persoana în cauză.", a transmis Ministerul Muncii pentru DC NEWS.
Ministerul de Finanţe încă nu a răspuns solicitării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu