Specialiștii din cadrul Ministerului Muncii lucrează la unificarea criteriilor de încadrare în grad de handicap, a declarat, marți, ministrul Sulfina Barbu, care a admis că în procesul de reevaluare pot să apară şi "situaţii neplăcute", pentru că nu există o revizuire a criteriilor.
"Acum facem revizuirea criteriilor pentru persoanele cu handicap. Avem şi un grant din partea Băncii Mondiale de 1.800.000 de euro în baza căruia să facem şi revizuirea criteriilor, şi centrele pilot pentru evaluare", a spus Sulfina Barbu în faţa membrilor Comisiei pentru muncă a Senatului., transmite Mediafax.
Ministrul Muncii a declarat că în prezent se fac demersuri astfel încât acele persoane care au handicap grav să nu mai intre în reevaluare. "Sunt convinsă că în cursul anului 2012 vom pune la punct sistemul şi o să se cunoască impactul aplicării Legii 448", a precizat Sulfina Barbu.
Ministrul a adăugat că au fost, totuşi, şi erori în sistem. "Trebuie să acceptăm şi erori, şi fraude, dar trebuie eliminate şi nu trebuie să sufere oamenii care au cu adevărat handicap", a conchis Sulfina Barbu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu