Ministerul Muncii, somat de Tăriceanu să crească salariile

”Ministerul Muncii trbuia să vină cu o propunere de lege a salarizării unitare până pe 10 februarie, a amintit președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, într-o declarație de presă. Nu văd până în momentul de față și nu am auzit despre niciun proiect care să urmeze să fie înaintat Parlamentului. Nu e mai puțin adevărat că întârzierea aceasta, din punctul nostru de vedere, se leagă de alt obiectiv și anume, amânarea introducerii salariului minim, care a fost un angajament al fostului guvern și am explicat, din punct de vedere economic, de nenumărate ori  de ce ar fi fost necesară introducerea acestei măsuri cât mai rapid. (…)

Dacă vom menține în continuare salariile mici, România va rămâne prizoniera acestui model de dezvoltare economică, care nu este capabil să scoată România de pe ultimele locuri din toate clasamentele economice din Uniunea Europeană. Și, prin urmare, cerem insistent Guvernului, să își onoreze promisiunea pe care a făcut-o. Pe de o parte, să vină cu un proiect de lege al salarizării unice cât mai curând, să dea un termen până la care acest proiect va fi gata și trimis Parlamentului pentru dezbatere și, de asemenea, să precizeze dacă introducerea salariului minim la începutul lunii mai rămâne în vigoare sau nu”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel