Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere un proiect pentru aprobarea statutului Colegiului Dieteticienilor

Persoanele care deţin un titlu oficial de calificare în nutriţie şi dietetică prevăzut de lege au obligaţia să se înscrie în Colegiul Dieteticienilor din România pentru a putea exercita profesia de dietetician, prevede un proiect de ordin pentru aprobarea statutului Colegiului Dieteticienilor din România, pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii.

Potrivit proiectului, calitatea de membru al Colegiului Dieteticienilor se dobândeşte la cerere şi este dovedită prin autorizaţia de liberă practică, care se eliberează la înscrierea în organizaţia profesională.

Pentru a exercita profesia de dietetician cu liberă practică, acesta trebuie să devină membru al Colegiului Dieteticienilor prin obţinerea autorizaţiei de liberă practică în cel mult 5 ani de la absolvirea studiilor de licenţă.

"Pentru obţinerea autorizaţiei de liberă practică, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să deţină titlu oficial de calificare în nutriţie şi dietetică; să facă dovada efectuării unui an de practică în domeniul nutriţiei şi dieteticii în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în normele metodologice de aplicare ale Legii nr.256/2015 sau să deţină o diplomă de masterat în domeniul nutriţiei şi dieteticii (120 de credite); să promoveze examenul naţional de dietetician autorizat, organizat de către instituţiile de învăţământ superior care au un program de licenţă acreditat în specializarea nutriţie şi dietetică, elaborat în colaborare cu Colegiul Dieteticienilor din România", mai prevede proiectul.

Totodată, autorizaţia de liberă practică se eliberează şi se reînnoieşte obligatoriu de către Colegiul Dieteticienilor la un interval de 5 ani.

Suspendarea calităţii de membru al Colegiului Dieteticienilor poate interveni în următoarele situaţii: la cererea scrisă, pentru motive obiective, pe o perioada de până la 3 ani; dacă dieteticianul nu realizează numărul minim de credite de educaţie medicală continuă, stabilit prin hotărâre a Colegiului Dieteticienilor din România; dacă dieteticianul nu plăteşte cotizaţia pe o perioadă mai mare de 6 luni; pe durata stării de incompatibilitate; în cazul realizării oricărei acţiuni de natură a aduce atingere demnităţii profesionale sau bunelor moravuri, conform Codului deontologic al dieteticianului.

Calitatea de membru încetează la cererea titularului, prin renunţare scrisă, cu 15 zile înainte de data încetării; prin retragerea calităţii de membru, ca urmare a interzicerii exercitării profesiei, fie printr-o hotărâre definitivă de către instanţa judecătorească, fie ca sancţiune disciplinară, în condiţiile prevăzute de prezentul statut precum şi de Codul deontologic al dieteticianului; ca urmare a săvârşirii unor abuzuri prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, care prevede, în mod expres, interdicţia de exercitare a profesiei; de drept, prin deces sau pierderea capacităţii depline de exerciţiu.

Sediul Colegiului Dieteticienilor din România este în Târgu Mureş. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel