Ministerul Sănătăţii a cerut miercuri reprezentanţilor direcţiilor de sănătate publică să colaboreze cu autorităţile locale şi să pună în aplicare acţiunile din planul de măsuri pentru asigurarea asistenţei medicale în zonele afectate de inundaţii.a
Potrivit unui comunicat de presă al MS, pentru a preîntâmpina apariţia de epidemii, direcţiile de sănătate publică vor asigura, în principal, supravegherea populaţiei din punct de vedere epidemiologic şi monitorizarea calităţii apei potabile în zonele afectate, asanarea şi dezinfecţia fântânilor.
Totodată, acolo unde va fi cazul, se va asigura asistenţa medicală de urgenţă pentru toate persoanele aflate în dificultate şi vor fi verificate stocurile de medicamente, materiale necesare, dezinfectanţi, vaccinuri pentru acordarea asistenţei medicale pentru prevenirea îmbolnăvirilor. Mai mult, se va suplimenta personalul medical, în funcţie de necesităţi.
De asemenea, va fi asigurat transportul gravidelor, persoanelor în vârstă cu boli cronice, dializaţilor şi copiilor care au nevoie de servicii medicale.
"Acolo unde este necesar, reprezentanţii DSP-urilor vor înregistra populaţia afectată pentru a declanşa campanii de vaccinare împotriva hepatitei A şi tetanosului. Se va realiza supravegherea condiţiilor de igienă în adăposturile temporare organizate pentru persoanele sinistrate, rămase fără adăpost. Direcţiile de sănătate publică vor avertiza medicii de familie să asigure asistenţa medicală în permanenţă şi să monitorizeze starea de sănătate a populaţiei din zonele afectate", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, direcţiile de sănătate publică trebuie să informeze populaţia cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea îmbolnăvirilor: să consume apa îmbuteliată, să nu bea apa direct din fântâni sau de la robinet, să utilizeze pentru prepararea alimentelor apa fiarta şi răcită, să consume doar alimente ambalate sau bine preparate termic, să nu atingă animalele moarte şi să avertizeze autorităţile, în vederea evacuării acestora, să evite expunerea prelungită la frig/umezeală, să păstreze alimentele în condiţii igienice, să respecte igiena individuală, iar la primele semne de boală să se prezinte la cel mai apropiat medic/spital.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News