Procesul de repartiţie a candidaţilor admişi la concursul de intrare în Rezidenţiat, sesiunea din 8 decembrie, începe mâine.
Conform unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, cei admiși în urma examenului de rezidențiat 2019 vor fi repartizați începând de marți:
"Timp de trei zile, până în data de 19 decembrie, toţi candidaţii care au obţinut minim 60% din punctajul maxim realizat pe fiecare domeniu, pe ţară, vor alege locurile/posturile în specialitate, precum şi centrele de pregătire. Ca în fiecare an, repartiţia se face prin teleconferinţă. Pentru sesiunea 2019-2020, Ministerul Sănătăţii a alocat, suplimentar, 2.448 locuri, din care 936 pentru domeniul medicină, 1.052 pentru domeniul medicină dentară şi 460 pentru farmacie", se arată în documentul citat de Agerpres.
Ministerul reaminteşte că printre ultimele reglementări adoptate de Guvern a fost creat şi cadrul legal care să permită "formarea unui număr record de rezidenţi", atât în spitalele judeţene, unităţi medicale private şi unităţi medico-militare. Totodată, pentru suplimentarea numărului de locuri au fost luate în calcul toate unităţile de învăţământ superior medical acreditate.
"În condiţiile unei resurse umană deficitare în sistemul medical, echipa Ministerului Sănătăţii a îndeplinit primul obiectiv pe care l-am avut stabilit în programul de guvernare. Este prima oară, după 30 de ani, în care au fost asigurate locurile pentru toţi cei care au obţinut punctajul de trecere. Am suplimentat locuri pentru mai multe specialităţi, în special cele deficitare, ca de exemplu pediatrie, medicină de urgenţă, ATI, medicină de familie, epidemiologie etc. Practic am început implementarea primelor măsuri pentru a ţine tinerii rezidenţi în ţară", a declarat ministrul Sănătăţii, Victor Costache.
Lista locurilor, inclusiv cele suplimentate, poate fi găsită pe pagina: www.rezidentiat.ms.ro. Lista posturilor publicate iniţial a rămas nemodificată, mai precizează ministerul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu