Ministerul Sănătăţii organizează, în perioada 14 septembrie - 25 octombrie, o sesiune de examen pentru obţinerea titlului de specialist în Anestezie şi terapie intensivă, simultan cu Examenul pentru Diploma Europeană în Anestezie - EDA.
Potrivit unui anunţ publicat pe site-ul DSP Bucureşti, la examen se pot prezenta medicii rezidenţi, inclusiv cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică medicală, confirmate în rezidenţiat, care la data de 31 decembrie 2019 încheie stagiul de pregătire (inclusiv audierea cursurilor-conferinţă); medicii rezidenţi, inclusiv cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică medicală, confirmate în rezidenţiat, care au încheiat stagiul de pregătire şi nu au susţinut acest examen sau nu l-au promovat în sesiunile anterioare; medicii specialişti sau primari care au efectuat cu aprobarea Ministerului Sănătăţii pregătire în vederea obţinerii celei de-a doua specialităţi şi care, la data de 31 decembrie 2019, încheie stagiul de pregătire în noua specialitate.
"La acest examen se mai pot prezenta prin derogare de vechime, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 103/2012, cu completările ulterioare şi candidaţii care încheie stagiul de pregătire în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2020 şi până la 15 aprilie 2020, inclusiv. Dosarele depuse pentru aprobarea derogărilor de vechime, vor include şi recomandarea coordonatorului în rezidenţiat, respectiv de pregătire în a doua specialitate, document care trebuie să poarte semnătura şi parafa coordonatorului de pregătire în această specialitate", precizează sursa citată.
Examenul, care se va desfăşura în centrele universitare medicale Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, constă într-o probă scrisă, probele clinice şi proba practică.
Prima probă de examen, cea scrisă, se va desfăşura sâmbătă, 14 septembrie, în centrul universitar Bucureşti.
Probele clinice şi proba practică se susţin, după promovarea probei scrise, în centrele universitare Bucureşti, Cluj- Napoca, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş.
Nota minimă pentru promovarea probelor clinice/practice este 7,00. Nota minimă pentru confirmarea ca medic specialist în specialitatea Anestezie şi
terapie intensivă este 7,00.
Nota minimă pentru obţinerea şi a Diplomei Europene în Anestezie şi Terapie Intensivă este punctajul minim european pentru proba scrisă, stabilit de Societatea Europeană de Anestezie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News