Miniștrii Agriculturii din țările membre ale Uniunii Europene se reunesc miercuri la Bruxelles pentru a stabili ce măsuri trebuie luate la nivelul UE în cazul scandalului cărnii de cal, informează AFP, citată de Mediafax.
Întâlnirea, descrisă ca fiind una informală dar de la care se așteaptă măsuri concrete, va începe la ora 18:00 (19:00 ora României). Aceasta are loc după ce marți, au avut loc percheziții în două companii britanice suspectate că au vândut carne de cal în loc de carne de vită. Produse etichetate greșit au fost găsite în Franța, dar există suspiciuni cu privire la existența lor și în Germania.
"Dar va permite un schimb de idei între statele membre cele mai afectate, în special Franţa, Marea Britanie, Luxemburg, Suedia, România şi Polonia", a anunţat preşedinţia irlandeză a UE.
Comisarul pentru Sănătate și Protecția consumatorilor, Tonio Borg, și reprezentantul UE pentru Agricultură, Dacian Cioloș, vor reprezenta Comisia Europeană la întâlnirea de miercuri seara. Subiectul cărnii de cal găsită în produsele de vită va fi dezbătut vineri la nivelul experților UE și cu ocazia Consiliului european pentru agricultură, din 25 februarie, de la Bruxelles.
Scandalul din Marea Britanie s-a amplificat la începutul săptămânii trecute, când compania britanică de congelare Findus a recunoscut că, de aproximativ şase luni, există probleme cu pachete de carne care ar fi trebuit să fi fost de vită şi care erau livrate de producătorul francez Comigel. Acesta din urmă a precizat că unele dintre pachetele destinate lasagna livrate companiei Findus conţineau carne de cal în proporţie de 99 - 100 %. Comigel alimentează numeroase lanţuri de supermarketuri din Marea Britanie. Există suspiciuni că o parte din carnea de cal provenea din România. În acest sens s-au făcut cercetări în țara noastră de către autoritățile române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News