Un summit al miniştrilor de Externe din cadrul G8 va avea loc la 11 şi 12 aprilie la Washington, a anunţat miercuri Departamentul american de Stat într-un comunicat.
Reuniunea va avea loc la Blair House, reşedinţa oficială a oaspeţilor de marcă ai administraţiei americane, a precizat Departamentul de Stat. Preşedintele american Barack Obama va găzdui apoi un summit G8 la reşedinţa sa de la Camp David (Maryland, est) la 18 şi 19 mai, scrie Mediafax.
Şefii diplomaţiilor vor aborda teme cum ar fi situaţia ţărilor lor în special, dar şi subiecte regionale şi transnaţionale, a adăugat Departamentul de Stat.
Acest summit este anunţat pe fondul crizei din Siria, unde regimul preşedintelui Bashar al-Assad continuă reprimarea manifestanţilor în pofida presiunii comunităţii internaţionale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu