Ministru de la Chișinău: Republica Moldova, pas cu pas, își câștigă independența energetică

Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău a vorbit despre independența energetică a Republicii Moldova.

Viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, anunță despre faptul că Republica Moldova face zilnic efort pentru a deveni independentă din punct de vedere energetic. Potrivit demnitarului, doar în această săptămână, SA „Energocom” a mai achiziționat și stocat 30 mln. m3 de gaz.

„În total avem 187 mln. m3 stocați. Acest gaz este suficient pentru aproximativ 1 lună și 3 săptămâni de iarnă. Vom continua să creștem rezervele și în săptămânele următoare”, a declarat el.

La fel, vicepremierul precizează că Republica Moldova este interconectată cu piața electrică din România, fapt care premite, pe parcursul ultimelor trei săptămâni, să ne asigurăm cu electricitatea de pe bursa română OPCOM.

„Energocom lucrează pentru a putea accesa și alte piețe, precum Bulgaria. Acest lucru este posibil după ce ne-am sincronizat cu ENTSO-E și de la 1 iunie 2022 am introdus regulile de piața”, a adăugat el.

Ce ține de situația cu energia termică, Andrei Spînu a menționat că Termoelectrica continuă să își crească rezervele de păcură.

„Peste 99% din consumatori sunt deja conectați la încălzire. În case, așa cum am promis, este căldură. Incidentul care a avut loc la blocul 3 va fi investigat. Imediat ce vor fi clare toate detaliile vom comunica și vom informa opinia publică.

Agenția Rezerve Materiale a completat rezerva strategică de cărbune în proporție de 100%. Este pentru prima dată după mulți ani când se întâmplă acest lucru. Pentru iarna aceasta avem și cărbune dacă va fi nevoie”, a mai menționat el.

Ministrul a venit și cu un mesaj de mulțumire către angajații Moldelectrica care, în această săptămână, după bombardamentul Rusiei împotriva Ucrainei și deconectările masive de energie electrică în Republica Moldova, într-o oră, a reconectat statul la electricitate.

„Oameni buni, continuăm să economisim și să fim solidari. Cum zicea Grigore Vieru: cât caracter, atâta țară!”, a punctat el, conform Deschide.

Maia Sandu cere încetarea conflictului din Ucraina: Atacurile rusești au dus la întreruperi de curent în Republica Moldova. Războiul trebuie oprit!

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a reacționat după ce Rusia a lansat astăzi circa 100 de rachete asupra infrastructurii civile și energetice ale Ucrainei. 

„Regimul de la Kremlin a lansat astăzi un număr-record de 100 de rachete asupra Ucrainei. Ele au lovit infrastructura civilă și energetică a țării vecine, au pus în pericol viața și siguranța a zeci de mii de oameni. Condamnăm cu fermitate acest nou atac - cel mai mare de la începutul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Atacurile rusești asupra Ucrainei au provocat și deconectarea automată a unei linii care asigură transportul de curent electric pentru țara noastră, iar zeci de localități au rămas fără lumină. Le mulțumesc tuturor locuitorilor din regiunile afectate pentru calm și înțelegere. Serviciile specializate lucrează pentru a remedia situația. Războiul trebuie oprit!”, a scris președintele, conform Deschide (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel