Premierul ceh, Bohuslav Sobotka, l-a demis pe ministrul Industriei şi Comerţului, Jan Mladek, din cauza rezistenţei acestuia faţă de reducerea tarifelor la serviciile de telefonie şi date mobile.
Premierul Bohuslav Sobotka a declarat că Jan Mladek a eşuat în sprijinirea eforturilor guvernului vizând reducerea facturii de plată a cehilor către operatorii de telefonie mobilă.
La îndemnul lui Jan Mladek, o serie de oficiali cehi s-au opus recentei decizii a Uniunii Europene de a reduce costurile la roaming în blocul comunitar. Mai mult, declaraţiile lui Jan Mladek potrivit căruia roamingul este un lux au făcut valuri în presă, la fel ca şi o declaraţie a adjunctului său, Lubomír Bokstefl, potrivit căruia cehii care vor tarife similare cu cele din Polonia la serviciile de telefonie mobilă ar trebui să se mute în ţara vecină.
La începutul acestei luni, reprezentanţii Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei Europene au ajuns miercuri la un acord provizoriu cu privire la eliminarea tarifelor de roaming în interiorul Uniunii Europene (UE) începând cu 15 iunie 2017. Urmează acum ca Parlamentul European şi Consiliul să aprobe în mod formal acordul provizoriu convenit miercuri. Noile preţuri vor începe să fie aplicate de la 15 iunie 2017, oferind operatorilor timpul necesar pentru a face pregătirile necesare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu