Cristian Ghinea a declarat joi, că modul în care fondurile europene au fost folosite în ultimii ani, reprezintă un eșec usturător pentru România.
Fostul ministru al Fondurilor Europene în actualul guvern, a afirmat, totodată, că în zona fondurilor europene există 'o adevărată industrie de învârtit hârtii'.
'Viziunea mea în zona fondurilor a fost să le orientăm către partea reală. S-a creat o adevărată industrie de învârtit hârtii şi doar un număr redus de oameni înţeleg această industrie. România a absorbit 20 miliarde de euro din 2007 până acum. Arată ca o ţară care a absorbit atât de mulţi bani? Este un uriaş eşec ca naţiune că nu am folosit cum trebuie aceşti bani europeni. Am avut 6 miliarde de euro pentru autostrăzi şi am dat 3 miliarde de euro înapoi. Nu vom avea autostradă care să treacă munţii în 2018, când sărbătorim centenarul Marii Uniri. Este un eşec sistemic care poate fi tratat prin intervenţii sistemice', a declarat Cristian Ghinea, potrivit Agerpres.
Fostul ministru a spus, în acelaşi context, că sărăcia este principala provocare pe care o are această generaţie iar soluţia pentru ieşirea din această zonă o reprezintă fondurile europene.
'La Cancelaria premierului, am încercat să schimb abordarea statului în ceea ce înseamnă pachetul anti-sărăcie pentru că existau foarte multe strategii electorale, toate se întâmplau prin 2025, dar nu aveau banii alocaţi. Am spus, să vedem ce putem face anul acesta şi să ne concentrăm pentru a scoate oamenii din sărăcie şi nu pentru a le prelungi sărăcia. Sărăcia este principala provocare pe care o are generaţia noastră. Nu putem fi o ţară europeană dacă avem 40 la sută din populaţie la limita sărăciei şi ea trăieşte în mediul rural', a declarat fostul ministru al Fondurilor Europene.
Cristian Ghinea se află într-un turneu electoral în judeţele Moldovei, iar joi s-a aflat la Roman, pentru o întâlnire cu simpatizanţii şi membrii Uniunii Salvaţi România.
Cristian Ghinea candidează pentru Camera Deputaţilor din partea USR Bucureşti.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News