Ministrul danez al alimentaţiei şi agriculturii, Mogens Jensen, şi-a anunţat miercuri demisia din cauza pierderii sprijinului deputaţilor în urma unui ordin ilegal de sacrificare a 17 milioane de nurci din crescătorii, transmite Reuters.
'L-am informat astăzi pe prim-ministru (Mette Frederiksen) că doresc să demisionez din guvern. Îmi dau seama că nu există sprijinul necesar pentru mine în rândul partidelor parlamentare', a scris Jensen pe Twitter.
Gestul său survine în timp ce guvernul se confruntă cu cea mai mare criză de până acum din timpul pandemiei după ce a ordonat fără bază legală sacrificarea tuturor nurcilor din crescătorii, pentru a împiedica transmiterea unei tulpini noi, mutante, a coronavirusului SARS-CoV-2.
'Este înţelept că Mogens Jensen se retrage. Nu era nicio altă cale de a merge înainte', a reacţionat miercuri pe Twitter liderul Partidului Popular al Socialiştilor, Pia Olsen Dyhr, aliat al guvernului minoritar.
Autorităţile daneze au ordonat la începutul lunii sacrificarea a 17 milioane de nurci, avertizând că o tulpină recent depistată la aceste animale din crescătorii şi la oameni ar putea face ineficiente viitoare vaccinuri anti-COVID, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu