Ministrul Alexandru Petrescu: Partidul m-a pus, partidul hotărăște

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, susţine că nu i-a solicitat nimeni demisia, însă partidul este cel care "hotărăşte" cariera sa de ministru. 

"Nu mi-a solicitat nimeni nicio demisie. Partidul m-a pus ministru, partidul hotărăşte cariera mea de ministru. Este normal să fie aşa", a declarat Alexandru Petrescu. 

Soarta guvernului Grindeanu se va decide miercuri în şedinţa Comitetului Executiv al PSD care va discuta evaluarea pentru fiecare ministru în parte, precum şi posibile remanieri. 

Duminică seara, preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat că "evaluarea este finalizată. (...). O să lucrăm la concluzii, pentru că astea sunt la fel de importante". 

Întrebat unde sunt cele mai mari probleme, Dragnea a spus că "sunt multe domenii în care sunt probleme" şi că raportul va fi prezentat public, "ca să înţeleagă toată lumea despre ce e vorba", relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel