Rusia nu a creat până în prezent din forţele comasate la frontieră vreun grup de atac, care să indice iminenţa unei ofensive în Ucraina, a declarat marţi ministrul apărării ucrainean Oleksii Reznikov, citat de agenţia de presă oficială ucraineană Ukrinform, pe fondul temerilor privind o posibilă invazie rusă în Ucraina.
Publicitate
Ucrainenii nu trebuie 'să-şi facă valizele în grabă', a afirmat ministrul ucrainean într-o conferinţă de presă la Kiev, care a lansat un apel la calm concetăţenilor săi pe care i-a îndemnat să-şi păstreze luciditatea şi să nu intre în panică. O reuniune a Consiliului pentru securitatea naţională şi apărare, for consultativ pe lângă preşedinţia Ucrainei, a avut loc luni sub conducerea şefului statului, Volodimir Zelenski.
Printre problemele examinate s-au numărat măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale împotriva ameninţărilor externe şi interne, stadiul actual al economiei, situaţia din sectorul energetic şi combaterea pandemiei, notează Ukrinform.
Pe de altă parte, general-locotenentul Olexander Pavliuk, comandantul operaţiunilor Forţelor mixte ucrainene, a declarat luni, într-un interviu pentru The Times, că nu exclude ca armata rusă să încerce să atace Ucraina din mai multe direcţii pentru a ocupa opt regiuni ale ţării, conform agenţiei de presă ucrainene LB.ua.
Preşedintele rus Vladimir Putin ar putea ordona un atac împotriva Ucrainei dinspre mai multe direcţii simultan şi ocuparea a opt regiuni cheie, inclusiv Nipru, Odesa şi Harkov, a afirmat el, avertizând că un astfel de scenariu ar însemna pierderea tuturor capacităţilor militare şi industriale majore de către Ucraina, inclusiv accesul la Marea Neagră.
Pavliuk a menţionat că Rusia a desfăşurat 54 de grupuri tactice de luptă, inclusiv 36 de rachete balistice Iskander cu rază medie de acţiune, care ar putea lovi Kievul. Între diverse scenarii, data de 20 februarie este menţionată ca fiind data după care ar fi posibilă o invazie rusă în Ucraina. Atunci, se vor încheia Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing, iar în Belarus - exerciţiile militare comune cu armata rusă. 'Este o dată care ne îngrijorează', a subliniat generalul ucrainean, adăugând că nu numai armata, ci şi rezerviştii vor fi implicaţi în respingerea unei eventuale invazii.
Ministerul Apărării ucrainean a declarat anterior că efectivele Forţelor de Apărare Teritorială (TRO, rezerviştii - n.r.) au jur de 10.000 de oameni, dar, în situaţii excepţionale, acestea pot ajunge la peste 130.000 de persoane. Aceste forţe sunt chemate să respingă eventuala agresiune militară rusă, notează LB.ua.
Potrivit sondajelor de opinie, fiecare al doilea bărbat ucrainean este gata să se alăture Forţelor de apărare teritorială, iar în rândul femeilor procentul este de 18%, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu