Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, joi, o întrevedere bilaterală cu omologul din Austria, Alexander Schallenberg, în marja participării la lucrările Forumului Economic Mondial de la Davos, discuţiile vizând aderarea României la spaţiul Schengen. Întâlnirea s-a înscris în continuarea contactelor anterioare ale celor doi oficiali ca urmare a exprimării veto-ului Austriei în cadrul reuniunii Consiliului JAI din 8 decembrie 2022, a transmis MAE.
'Ministrul Bogdan Aurescu a adresat omologului austriac apelul părţii române la o atitudine constructivă de cooperare, de reconsiderare a poziţiei adoptate anterior şi de avansare pe calea angajamentului spre dialog şi deschidere din partea Austriei pentru identificarea, în perioada următoare, de soluţii pentru depăşirea situaţiei de blocaj determinate de poziţia nefondată a Austriei', arată MAE.
Aurescu a făcut referire, în context, la faptul că aşteptarea României privind aderarea la Schengen este considerată legitimă şi deplin justificată de către toţi ceilalţi parteneri europeni, precum şi de către instituţiile europene, care au recunoscut eforturile şi progresele realizate de România, pe toate planurile, gradul de pregătire a ţării noastre în aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen fiind confirmat, în repetate rânduri, de experţii UE şi ai statelor membre, cel mai recent cu prilejul celor două misiuni de evaluare care au avut loc în lunile octombrie şi noiembrie 2022, se menţionează într-un comunicat al Ministerului de Externe.
Ministrul Aurescu a asigurat că România va continua să fie o parte a soluţiei pentru consolidarea securităţii şi protejarea eficientă a frontierei externe a Uniunii Europene, în beneficiul tuturor cetăţenilor europeni. De asemenea, a subliniat că aderarea României este în avantajul Austriei, deoarece cu cât frontiera externă a UE - în cazul de faţă a României - este mai departe de frontierele Austriei, cu atât aceste frontiere sunt mai sigure şi mai protejate.
În acelaşi timp, Bogdan Aurescu a arătat că România îşi menţine deschiderea faţă de preocupările părţii austriece legate de creşterea migraţiei ilegale, sens în care reiterează abordarea constructivă privind susţinerea adoptării şi implementării, la nivel european, a unor măsuri concrete de combatere a acestui fenomen şi de întărire a frontierelor externe ale Uniunii, deşi partea română respinge conexiunea artificială între aderarea la Schengen şi evoluţiile la nivel european în materie de combatere a migraţiei ilegale, nefiind pe ruta migratorie a Balcanilor de Vest şi nici sursă de mişcări secundare înspre Austria, după cum o arată în continuare foarte clar statisticile Frontex şi ale altor agenţii relevante.
Ministrul român de Externe a comunicat omologului austriac dinamica foarte bună a cooperării cu Preşedinţia suedeză a Consiliului UE, care a confirmat sprijinul activ pentru avansarea rapidă a acestui dosar, inclusiv în contextul declaraţiilor recente ale prim-ministrului suedez în plenul Parlamentului European, cu ocazia prezentării priorităţilor Preşedinţiei, respectiv al asigurărilor ministrului suedez de Externe, în discuţiile cu ministrul Aurescu din 11 ianuarie, când acesta a subliniat caracterul prioritar acordat aderării României de către Preşedinţia suedeză şi faptul că aceasta va iniţia în perioada care urmează un proces de consultări cu toţi actorii implicaţi.
Bogdan Aurescu a evocat necesitatea restabilirii atmosferei de încredere în relaţia româno-austriacă în contextul impactului negativ pe care decizia Austriei de a respinge, prin vot, aderarea României la Schengen îl generează asupra relaţiilor bilaterale.
Ministrul Aurescu a luat notă de disponibilitatea exprimată de omologul austriac de a se implica în promovarea unei abordări constructive, de deschidere, în beneficiul relaţiei bilaterale şi al cooperării în plan european între România şi Austria. De asemenea, a luat notă de poziţia omologului austriac ca Ministerele de Interne din cele două ţări să continue să fie implicate în principal pe dosar, iar Ministerele de Externe să faciliteze dialogul. Ministrul austriac a exprimat, de principiu, cu titlu preliminar, deschiderea pentru un plan de lucru care să vizeze tematica discutată.
Aurescu l-a mai informat pe Schallenberg asupra demersurilor în curs ale părţii române pentru promovarea, în continuare, a obiectivului aderării României la spaţiul de liberă circulaţie, sens în care a menţionat convorbirile recente avute cu o serie de omologi europeni şi reconfirmarea de către aceştia a sprijinului ferm pentru o decizie pozitivă în cel mai scurt timp. Ministrul Aurescu a avut recent o serie de convorbiri şi întrevederi bilaterale care au reconfirmat faptul că România poate conta pe implicarea constructivă şi activă a partenerilor din UE pentru susţinerea activă a obiectivului legitim al României privind aderarea la spaţiul Schengen cu omologii din Suedia, Spania, Danemarca, Portugalia, Polonia, Cehia.
De asemenea, ministrul Afacerilor europene şi proprietăţii de stat al Finlandei a fost primit la Bucureşti. În ceea ce priveşte decizia anunţată de preşedintele Klaus Iohannis în urma discuţiei de joi cu preşedintele austriac, Alexander van der Bellen, de revenire la post a ambasadorului României în Republica Austria, ministrul Aurescu a reiterat că această decizie reflectă, în primul rând, dorinţa României de a debloca situaţia curentă, de a avansa pe calea identificării unor soluţii constructive şi de facilitare a unui dialog dinamic, prin toate canalele disponibile. Conform normelor dreptului diplomatic, un ambasador este acreditat pe lângă şeful statului ţării gazdă, în acest caz preşedintele Van der Bellen.
Preşedintele austriac a declarat public după votul din Consiliul JAI că regretă profund decizia Guvernului austriac de blocare a aderării României, care nu este de natură să contribuie la soluţionarea problemelor legate de migraţie, acestea neputând fi rezolvate decât prin demersuri comune la nivel european, şi că speră că o soluţie prin dialog va fi curând posibilă.
Ambasadorul României în Austria a fost chemat în ţară pentru consultări, pe 9 decembrie 2022, decizia părţii române fiind, potrivit cutumelor diplomatice, un gest politic de exprimare a dezacordului ferm cu conduita Austriei. Revenirea ambasadorului este o deschidere suplimentară a României pentru cooperarea şi utilizarea tuturor canalelor disponibile pentru atingerea obiectivului prioritar de aderare la Schengen cât mai curând posibil, arată MAE. Ministrul Aurescu a mai avut discuţii la Davos cu Miguel Stilwell d'Andrade, CEO al Energias de Portugal/EDP.
'România şi Portugalia împărtăşesc interesul de a promova dezvoltarea energiilor regenerabile prin intermediul investiţiilor şi al unei politici sănătoase', a scris Aurescu, pe Twitter. De asemenea, el a avut o întâlnire cu reprezentanţii SNC Lavalin - Ian Edwards şi William Young pentru a discuta planurile de dezvoltare a energiei nucleare în România.
'Am salutat implicarea importantă a companiei lor în România, la Cernavodă, şi am împărtăşit opinii despre viitorul şi importanţa acestui sector în vremuri atât de dificile', a mai scris ministrul de Externe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News