Ministrul Burduja, aluzie la cazul lui Călin Donca: Investitorii serioşi sunt incomodaţi de cei care nu joacă în mod corect

Foto: Facebook Călin Donca
Foto: Facebook Călin Donca

Investitorii serioşi sunt incomodaţi, în piața de energie regenerabilă, de cei care nu joacă în mod corect, susține ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Alegeri prezidentiale 2024

Investitorii serioşi sunt incomodaţi de cei care nu joacă în mod corect în piaţa de energie regenerabilă, iar specula cu terenuri a devenit un fenomen în România, a afirmat joi ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la un eveniment de specialitate.

'Sprijin foarte mult ideea de optimizare a pieţei, de curăţenie, în piaţa de regenerabile. Sunt aici investitori serioşi. Ei sunt incomodaţi de cei care nu joacă în mod corect. Transelectrica este incomodată de cei care nu joacă în mod corect. A devenit un fenomen, în România - şi trebuie să o recunoaştem: specula cu terenuri. N-avem niciun interes, n-avem nicio cunoştinţă, habar n-avem ce înseamnă un parc solar sau un parc eolian dar, avem nişte bănuţi, de undeva, şi facem o achiziţie, după care vrem să-i înmulţim repede, că suntem creativi. Ei bine, genul ăsta de fenomen a însemnat întârzierea investitorilor serioşi, pentru că nu au obţinut ATR-uri (Avizul Tehnic de Racordare, n.r.), Transelectrica având datoria să analizeze toate solicitările. A însemnat totodată costuri pentru investitorii serioşi, pentru că s-au trezit în situaţia în care li s-au cerut întăriri de linie şi proiectul lor, pe care chiar intenţionau să îl facă a devenit nerentabil sau mult mai greu rentabil', a menţionat Sebastian Burduja, la lansarea celui de-al doilea număr al Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă, un proiect iniţiat de RPIA în colaborare cu RWEA.

El a explicat că, în momentul în care există un cost adiţional de 10 milioane de euro, 'încărcarea sistemului de către aceşti speculanţi trebuie descurajată sau eliminată'.

'Şi cum putem face asta? Şi cred că e o propunere pe care dvs. aţi pus-o pe masă, pe agenda publică, şi anume să percepem o garanţie. Şi lucrez în mod activ cu domnul Lorand Antal (preşedintele comisiei de Energie, n.r), pe care îl apreciez foarte mult şi cu comisiile parlamentare să venim cu o schimbare legislativă în acest sens şi să reuşim împreună să curăţăm această piaţă importantă', a adăugat ministrul.

Pe de altă parte, el a precizat că 'mai sunt bani în piaţă, mai sunt bani din Fondul pentru modernizare'.

'Discutăm acolo de 1,5 miliarde de euro, care vor fi pentru autoconsum, dar şi pentru producţie. Primul apel ce va fi lansat în următoarele săptămâni va avea ca beneficiar ţintă unităţile administrativ-teritoriale şcoli, grădiniţe şi altele. Şi cred că e o piaţă şi pentru dumneavoastră. Va mai fi un apel, similar cu Investiţia 1 din PNRR pe care îl vom lansa de îndată ce finalizăm evaluările şi contractările pe Investiţia 1, tot jumătate de miliard, deci o sumă consistentă - şi de aceea vă rog să participaţi, să fiţi partenerii noştri, cu bună credinţă, aşa cum sunteţi, pentru că mă adresez aici unui grup select de oameni, dacă vreţi autoselectaţi în aceste cluburi serioase de antreprenori care vor să facă ceva pentru ţara aceasta. Nu vă cer nimic altceva decât să facem lucrurile acestea împreună - şi numai aşa vom reuşi noi, ca ţară, să ne atingem obiectivele', a mai spus Sebastian Burduja.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel