Ministrul Culturii cere demisia directorului Centrului Naţional al Cinematografiei, Anca Mitran, într-o scrisoare publicată pe site-ul ministerului.
'Cred că e imperios necesar ca, la conducerea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), să se afle cât mai curând o persoană ale cărei acţiuni să demonstreze, concret, nu retoric, integritate, dorinţa de reformă şi transparenţa decizională. Cu alte cuvinte, această instituţie are nevoie în momentul de faţă de un profil de director general diferit de al dumneavoastră. Am avut discuţii directe în acest sens. Cred, de aceea, că nu vă surprinde ceea ce va solicit public', îi scrie ministrul Culturii, Corina Şuteu, directorului CNC.
Marţi va avea loc o dezbatere referitor la propunerile de modificare a Legii Cinematografiei. Ministrul Culturii consideră că reforma din domeniul cinematografiei ar trebui 'accelerată'.
'Încercarea de dialog constructiv şi propunerile de colaborare adresate dumneavoastră, de-a lungul timpului, au eşuat succesiv. Acţiunile dumneavoastră de până acum nu au fost de natură nici să susţină acest proces, nici să creeze vreo certitudine că demersurile ulterioare vor fi de natură să garanteze transformarea sistemului dintr-unul al micilor complicităţi într-unul bazat pe principii juste, menite să garanteze performanţa', adaugă Corina Şuteu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu