Ministrul Afacerilor Externe, Ramona-Nicole Mănescu, a exprimat joi, într-o discuţie cu omologul turc, Mevlut Cavuşoglu, angajamentul de a continua cooperarea cu Turcia, pe toate palierele, informează un comunicat transmis de MAE.
Potrivit sursei citate, cu ocazia învestirii în funcţie, ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a avut o convorbire telefonică cu şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavuşoglu.
'Mulţumind pentru felicitările adresate cu această ocazie, demnitarul român a exprimat angajamentul de a sprijini continuarea cooperării cu Turcia, pe toate palierele, dată fiind consistenţa relaţiei bilaterale, care se derulează în parametrii Parteneriatului strategic adoptat în 2011 şi al Planului de acţiuni aferent', arată MAE.
Convorbirea a permis o scurtă trecere în revistă a agendei bilaterale, fiind evidenţiată satisfacţia privind stadiul cooperării economice şi comerciale. De asemenea, Mănescu a reliefat că, în contextul deţinerii mandatului de Preşedinte al Consiliului UE, România a acţionat în sensul imprimării unei dinamici constructive în relaţia dintre UE şi Turcia.
Ministrul a reamintit organizarea Consiliului de Asociere UE-Turcia, după o pauză de patru ani şi a pledat pentru menţinerea dialogului, factor esenţial, menit a reduce tensiunile, subliniind necesitatea unei bune cooperări pentru gestionarea provocărilor comune, precizează MAE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu