Ministrul de Interne cere anchetă în cazul comisarului șef Christian Ciocan.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, cere anchetă în cazul comisarului șef Christian Ciocan, potrivit Mediafax. Acesta a fost acuzat de sindicaliștii de la Europol că i-a amenințat pe polițiști.
Mesajul a fost transmis de reprezentanții MAI.
„În urma apariției în spațiul public a unor imagini referitoare la o situație înregistrată în municipiul București, cu referire la respectarea prevederilor rutiere, în care sunt implicați angajați din diferite structuri ale MAI, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a solicitat efectuarea de verificări pentru stabilirea datelor exacte și pentru o informare corectă a opiniei publice. În funcție de rezultatul acestor cercetări, vor fi dispuse măsuri legale în consecință”, au anunțat reprezentanții MAI.
Reprezentanții Sindicatului Europol îl acuză pe comisarul șef Christian Ciocan că a încălcat legea prin șapte fapte.
Incidentul a fost relatat pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol.
„Ciocan a pătruns pe o stradă unde acționa indicatorul „Accesul interzis” și la solicitarea agenților a refuzat să se legitimeze, așteptând probabil să fie recunoscut de la televizor. Ulterior, agenții de poliție au constatat că autoturismul condus de Ciocan are ITP-ul expirat din anul 2018, autoturismul nu era asigurat, lipsea una din plăcuțele de înmatriculare, nu avea actele asupra și a refuzat să respecte indicațiile polițistului. Pentru cele 7 fapte, Ciocan a fost amendat cu aproximativ 6000 lei, iar ca măsuri complementare a fost reținută plăcuța cu numărul de înmatriculare și i-a fost suspedat dreptul de a conduce pe drumurile publice pentru 30 de zile”, scrie pe rețeaua de socializare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News