Ministrul Afacerilor Interne a luat apărarea persoanelor care fac plajă topless, după ce poliția le-a cerut unor femei care erau la mare să se acopere.
Conform BBC, este vorba de Franța, unde trei femei au fost abordate de polițiști, pe plaja Sainte-Marie-La-Mer, în urma unui apel al unei familii în vacanță. Incidentul a generat critici dure pentru oamenii legii.
Ministrul Gerald Darmanin le-a apărat pe doamne, explicând că: „Libertatea este un lucru prețios”. El a adăugat că polițiștii au greșit când le-au spus femeilor să își acopere sânii. Poliția din Pyrenees-Orientales a reacționat, transmițând pe Facebook că, „ghidați de dorința de liniștire a situației, polițiștii au întrebat persoanele dacă nu ar vrea să-și acopere pieptul, după ce au explicat motivul”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu