Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit joi, 9 mai 2013, cu reprezentanţi ai conducerii companiei multinaţionale Mitsubishi Electric Corporation. Delegaţia japoneză a fost condusă de către Masanori Saito, director şi preşedinte a Comisiei de Audit a corporaţiei şi de CEO al Mitsubishi Electric Europe, Kei Uruma.
Ministrul Varujan Vosganian a salutat interesul prestigioasei companii pentru România şi a subliniat sprijinul pe care ministerul îl poate acorda unor proiecte de investiţii în activităţi de producţie, prin facilitarea obţinerii de spaţii de producţie în cadrul parcurilor industriale şi chiar facilităţi fiscale pentru investiţiile importante. Demnitarul a precizat că, prin noile schimbări din politicile de comerţ exterior româneşti, se are în vedere reorientarea către pieţele importante din Asia, în special Japonia şi China. „Trebuie să dăm consistenţă unei Camere de Comerţ româno-japoneze şi să avem un dialog permanent cu marile firme japoneze din România”, a declarat Varujan Vosganian.
Conducerea companiei nipone a arătat că Mitsubishi Electric intenţionează, pe termen scurt, să crească vânzările în ţara noastră, iar în viitor este analizată posibilitatea deschiderii unei fabrici în România, ţinând cont de cerinţele pieţei.
Reprezentanţii companiei japoneze au menţionat că sunt prezenţi pe piaţa românească doar prin firme intermediare cu o cotă de piaţă redusă de cca. 3 mil. USD şi doresc să intre în mod direct, prin deschiderea unei reprezentanţe. Mitsubishi Electric Corporation are în vedere şi promovarea aparaturii de aer condiţionat pentru sectorul industrial şi de uz casnic, al infrastructurii sistemelor de informaţii vizuale, al automatizărilor industriale, al semiconductorilor de mare putere şi al echipamentelor auto.
Compania Mitsubishi Electric a fost fondată în 1921. În acel an, Mitsubishi Shipbuilding Co (în prezent Mitsubishi Heavy Industries, Ltd.), s-a desprins dintr-o fabrică din Kobe - Japonia, care a făcut motoare electrice pentru nave maritime, înfiinţând o nouă companie numită Mitsubishi Electric Corporation.
Mitsubishi Electric Corporation este unul dintre cele mai importante grupuri industriale ale Japoniei fiind lider în producţia şi vânzările de echipamente electrice şi electronice pentru sectorul energetic, al sistemelor electrice, al automatizărilor industriale, sistemelor de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, dispozitivelor electronice şi al aparatelor de uz casnic. Subsidiara europeană a companiei, Mitsubishi Electric Europe, şi-a început activitatea în urmă cu 40 de ani şi are numeroase filiale în 12 ţări europene.
Biroul de Presa al
Ministerului Economiei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu