Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat în legătură cu profesorul de sport din București, care a fotografiat trei fete în vestiar, că astfel de persoane nu au ce să caute în învățământul românesc.
Inspectoratul Școlar al Municipiului București a primit recent o sesizare din partea unui părinte conform căreia un profesor de sport de la Școala 164 ar fi intrat în vestiarul care ducea spre toaleta unității de învățământ și ar fi fotografiat trei eleve.
"Îmi pare rău că trebuie să spun deschis: astfel de persoane nu au ce căuta în învățământul românesc, iar exemplele pe care noi, ministerul, trebuie să le dăm trebuie să fie ferme", a spus Sorin Cîmpeanu.
El a afirmat că a solicitat Inspectoratului Școlar al Municipiului București să explice de ce conducerea școlii nu a luat nicio măsură până în momentul în care a venit corpul de control al IȘMB.
[citeste si]
Cîmpeanu a anunțat că, în cursul zilei de marți, va fi finalizat raportul în acest caz și făcute publice măsurile propuse de cei care au efectuat controlul.
"Un caz absolut regretabil la Școala 164. Profesorul de educație fizică a recunoscut fapta, dar mai trist este că a și explicat că ar fi vrut să fie o amenințare pentru a-i disciplina pe copii. Nu văd legătura între o astfel de faptă și disciplină. Iar, pe de altă parte, nu înțeleg cum mai există în sistemul de învățământ românesc profesori care amenință", a arătat ministrul, scrie RTV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu