Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, a declarat la TVR1 că rezultatele de la Bacalaureatul de anul acesta reprezintă adevărul învăţământului românesc.
"Cred că de vină suntem noi toţi. Să nu vă aşteptaţi de la mine să spun că este de vină un fost ministru sau un partid politic. Trebuie să recunoaştem că de vină suntem cu noi toţi. Cred că trebuie să recunoaştem că acesta este adevărul învăţământului românesc.
Astăzi, eu cred că România se află într-un moment de răscruce. Este o decizie pe care societatea trebuie să o ia: dacă vrea să meargă mai departe cu cei care muncesc, cu cei care sunt serioşi, sau dacă vrem să perpetuăm aceste comportamente care ne-au dus în situaţia în care ne aflăm astăzi. Eu şi echipa de la minister am ales de parte cui suntem. Şi am demonstrat acest lucru prin fapte", a declarat Funeriu.
Ministrul a mai subliniat că este dispus la dialog cu liderii Opoziţiei: "Prima reacţie a tuturor politicienilor a fost să invadeze studiourile de televiziune şi să îşi dea cu părerea despre cine este de vină. Nu aici este esenţa. Avem o nouă lege a educaţiei care răspunde unei provocări a viitorului. I-am invitat pe cei doi lideri ai opoziţiei, Ponta şi Antonescu, la minister să discutăm despre stabilitatea educaţiei. Liderul de suflet al PSD-ului, Ion Iliescu, le-a spus mergeţi. Poate nu ar fi rău să îl ia în considerare".
Citește și:
"Nu e o fericire pentru un ministru al Educaţiei care vede că au fost eliminaţi aproape de trei ori mai mulţi elevi faţă de anul trecut. Este o mare tristeţe şi un motiv de îngrijorare extraordinar. Însă în acelaşi timp este satisfacţia de a vedea că în sfârşit avem această putere să ne curăţăm. Curăţenia trebuie să înceapă din sistemul de învăţământ", a mai spus Funeriu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu