Ministrul Energiei, ASIGURĂRI pentru mineri

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat vineri la Petroşani că în sectorul de minerit din Valea Jiului nu vor efectuate disponibilizări, chiar dacă minele Lupeni şi Lonea sunt cuprinse într-un program care prevede funcţionarea acestora până la sfârşitul anului 2018, urmat de o perioadă de închidere până în anul 2027. 

Ministrul a explicat că intenţia administraţiei este ca personalul care lucrează la exploatarea acestor două mine până în 2018 să fie folosit apoi pentru aplicarea programului de închidere. 

"Nu s-a stabilit un calendar al disponibilizărilor pentru că noi mai avem un an şi jumătate de exploatare şi după ce se termină această exploatare, partea de închidere vrem să o facem cu personalul care îl avem acum la aceste mine. Deci, noi acolo, rămânem pe personalul pe care îl avem la ora actuală", a afirmat ministrul Energiei, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, el a arătat că minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) se confruntă cu o problemă de personal generată de pensionări, iar în acest context a arătat că la minele Vulcan şi Livezeni se vor face angajări pentru completarea posturilor vacante. 

Pentru mina Vulcan au fost scoase la concurs 28 de locuri de mineri în subteran, iar dosarele depuse pentru aceste posturi depăşesc cifra de 450, la finalul perioadei de înscriere. 

În ceea ce priveşte mina Livezeni, aici vor fi disponibile 128 de locuri, iar primele dosare pentru concurs vor putea fi depuse în circa două săptămâni, a precizat directorul CEH, Viorel Stancu. 

Ministrul Energiei, Toma Petcu, s-a aflat vineri în Valea Jiului unde a discutat cu administraţia CEH şi cu sindicatele. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel