Începând cu 1 aprilie 2025, Guvernul României va implementa măsuri menite să subvenționeze prețul la energie electrică și gaze naturale pentru consumatorii cu adevărat vulnerabili, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Acesta a subliniat că obiectivul principal este menținerea unor costuri rezonabile pentru cei mai afectați de creșterea prețurilor la energie. Ministrul a explicat că, după ridicarea constrângerilor actuale, facturile ar putea scădea pentru consumatorii cu un consum lunar de peste 300 KWh, dar ar putea crește pentru cei care consumă sub 100 KWh/lună, dacă nu se iau măsuri de compensare.
"Dacă în prezent un consumator care folosește sub 100 KWh/lună plătește aproximativ 45 de lei, ne dorim ca aceste facturi să rămână la un nivel suportabil", a precizat Sebastian Burduja.
În acest sens, un grup de lucru interministerial lucrează la definirea exactă a consumatorului vulnerabil în sectorul energetic, astfel încât aceștia să beneficieze de sprijin guvernamental pentru a menține facturile la un nivel accesibil.
Ministrul Energiei a anunțat și că Guvernul pregătește un set de măsuri dedicate marilor consumatori de energie, în contextul în care unii dintre aceștia au amenințat cu relocarea activităților după liberalizarea pieței de energie. "Am fost recent la Alba și am discutat cu marii consumatori de energie, cum ar fi IPEC. Vom face tot posibilul să păstrăm aceste companii în România, deoarece ele sunt vitale pentru locurile de muncă și pentru competitivitatea economiei românești", a subliniat Sebastian Burduja.
În prezent, statul român oferă scheme de ajutor de stat în valoare de 150 de milioane de euro pe an pentru marii consumatori de energie, însă ministrul a precizat că este necesar să se găsească soluții și pentru companiile care nu sunt acoperite de aceste scheme.
În ceea ce privește viitorul energetic al României, Sebastian Burduja a accentuat importanța dezvoltării energiei verzi, dar a subliniat că aceasta nu poate susține singură sistemul energetic național. Burduja a menționat investițiile în hidrocentrale, cum ar fi cea de la Răstolnița, și proiectele pe gaz, precum cele de la Ișalnița, Turceni și Mintia, care sunt esențiale pentru stabilitatea energetică a țării.
Energia nucleară, în opinia ministrului, reprezintă o soluție de viitor nu doar pentru România, ci și pentru întreaga lume, fiind o formă de energie curată și sigură. Burduja a reafirmat angajamentul României în dezvoltarea proiectelor nucleare, inclusiv Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă și reactoarele modulare mici (SMR) de la Doicești, care ar putea face din România una dintre primele țări din lume care implementează această tehnologie.
Ministrul Energiei a făcut aceste declarații sâmbătă, în cadrul unei vizite în județul Alba, unde a fost prezent la instalarea unui panou fotovoltaic într-o locuință din cătunul Peste Valea Bistrii, lângă Câmpeni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu