Filipinele nu vor permite vizite ale unor experţi ai Naţiunilor Unite pentru a investiga războiul sângeros al autorităţilor de la Manila asupra drogurilor, a declarat miercuri ministrul filipinez de externe, numindu-i 'ticăloşi' pe experţii ONU în drepturile omului, care au demonstrat deja că 'dau dovadă de prejudecată', relatează Reuters.
Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU a aprobat o rezoluţie în iulie pentru întocmirea unui raport cuprinzător asupra reprimării conduse de preşedintele Rodrigo Duterte în numele războiului declarat drogurilor, în care cel puţin 6.700 de persoane au fost ucise în ceea ce poliţiştii afirmă că au fost focuri trase de dealeri care se opun arestării.
Mii de consumatori de droguri săraci din mediul urban au fost de asemenea ucişi, mulţi în circumstanţe misterioase. Grupuri pentru drepturile omului acuză poliţia pentru execuţiile sumare ale oricărei persoane asociate cu drogurile, acuzaţii pe care aceasta le respinge. Întrebat într-un interviu televizat dacă anchetatorii ONU vor fi lăsaţi să lucreze în Filipine, secretarul de externe Teodoro Locsin a declarat: 'Nu. Pentru că au dat deja dovadă de prejudecată'. 'Le-am spus deja ticăloşilor ălora - mai ales femeii aceea care se comportă precum regina din Alice în Ţara Minunilor - în primul rând judecata, apoi procesul. Nu'.
Locsin s-a referit la Agnes Callamard, raportor special al ONU privind execuţiile extrajudiciare, sumare sau arbitrare. Ea a fost un critic ferm al lui Duterte, care a ameninţat-o că o pălmuieşte şi a ameninţat că va duce o campanie şi mai sângeroasă. 'Nu, nu vreau să vină aici şi apoi să spună tot ce au spus dar nu au dovedit, este adevărat +pentru că am văzut+. Cum? Vor exhuma fiecare cadavru?', a spus Locsin. 'Nu. Nu o să le dau această şansă', a insistat el. Rezoluţia a intervenit în urma unui apel din partea a 11 experţi ONU îngrijoraţi de un număr 'uimitor' de ridicat de morţi în timpul campaniei lui Duterte. Locsin, un fost jurnalist, a numit-o miercuri un 'nimic de rezoluţie' şi de asemenea 'moartă', susţinând că a eşuat întrucât voturile pentru au fost mai puţine decât numărul combinat de abţineri şi voturi împotriva ei. Biroul lui Duterte a mers mai departe, numind-o 'grotescă, unilaterală şi îngrijitor de partizană'. Cu toate acestea, preşedintele încă nu a spus dacă ar fi de acord cu o anchetă independentă pe teritoriul Filipinelor, în cazul în care i se solicită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu