Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a revenit cu explicaţii asupra ordonanţelor pe care Ludovic Orban a anunţat că nu le va mai trimite la publicare în Monitorul Oficial.
"Referitor la decizia de a nu se publica Ordonanțele de Urgență cu impact pozitiv asupra fondurilor europene în Monitorul Oficial, trebuie să înțelegem și apoi să putem explica mai departe că fiecare dintre cele cinci măsuri are în vedere în primul rând interesul românilor! Mai mult, Comisia Europeană este la curent cu aceste teme cu impact major asupra populației.
Decizia de astăzi are în vedere anticiparea unor eventuale contestații și continuarea drumului stabilit în aprobarea cât mai rapidă a măsurilor ce privesc toți cetățenii, pentru că fondurile europene sunt astăzi principala sursă de finanțare a dezvoltării și modernizării României.
Obiectivul este să creăm un sistem suplu, așa cum există în Polonia sau în Portugalia. Probabil de aici și încercarea fără succes de a bloca politic acest demers!", a scris ministrul Boloş pe Facebook.
"Am explicat fiecare Ordonanță în câteva cuvinte, pentru a nu lăsa loc de speculații.
Așadar, având în vedere importanța acestor teme la nivel național, a fost necesară integrarea observațiilor tehnice primite de la Ministerele de linie în ședința de Guvern din data de 4 februarie, când au fost prezentate prima dată spre adoptare. Conform procedurii, observațiile trebuiau adoptate în următoarea ședință de Guvern, fapt imposibil în urma Moțiunii de cenzură.
Drept urmare, pentru a evita prezentarea unor acte normative contestabile, luând în considerare obligativitatea respectării în detaliu a procedurilor legislative, continuăm procedura de adoptare a măsurilor în regim de urgență, în Parlamentul României.", a mai scris Marcel Ioan Boloş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu