Urmărește emisiunea live


Ministrul francez al Economiei cere Stellantis să dea dovadă de 'patriotism' prin repatrierea în Franţa a producţiei de mici automobile electrice

 / Foto Pexels
/ Foto Pexels

Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a cerut miercuri grupului auto franco-italian Stellantis să dea dovadă de 'patriotism', prin repatrierea în Franţa a producţiei de mici automobile electrice, transmite AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

'Pentru Franţa, pariul industrial este de a construi nu doar vehicule din gama superioară ci şi mici vehicule electrice, precum Peugeot e-208, pe teritoriul nostru', a declarat Bruno Le Maire pentru postul de radio RMC. 'Aş dori ca directorul Stellantis, Carlos Tavares, să răspundă la această provocare', a adăugat oficialul francez.

Directorul Stellantis, Carlos Tavares, a respins apelul venit de la Guvernul francez 

'Ne ajutăm industria, încercăm să stimulăm achiziţionarea de vehicule electrice pe teritoriul naţional. Aş dori ca şi industriaşii să dea dovadă, pur şi simplu, de un pic de patriotism economic', a continuat Bruno Le Maire. Guvernul de la Paris susţine că relocalizarea producţiei de automobile este una dintre priorităţile sale.

Cu toate acestea, directorul Stellantis, Carlos Tavares, a respins apelul venit de la Paris într-un interviu publicat miercuri în cotidianul Le Figaro. 'Ecuaţia economică legată de o relocalizare forţată a acestui proiect nu ar fi nici în interesul companiei, şi nici al ţării', a estimat Carlos Tavares. Peugeot şi Citroën, două dintre mărcile franceze cuprinse în portofoliul grupului franco-italo-american, şi-au delocalizat masiv producţia în ultimele decenii.

Grupul Stellantis a produs 678.400 de automobile în Franţa în 2022, faţă de mai mult de un milion de unităţi înainte de pandemie. Stellantis a decis să investească puternic în uzinele sale franceze şi va produce aici 12 modele electrice, în special SUV-uri din gama de mijloc. Însă mica Peugeot e-208, lider în Europa pe segmentul său, cu aproape 500.000 de exemplare vândute în 2022, va fi fabricată în curând la uzina de la Zaragoza, Spania.

Concurenţă venită din partea producătorilor chinezi de automobile electrice

Şi viitorul mic model electric al mărcii Citroën va fi asamblat la uzina din Slovacia. În schimb, grupul japonez Toyota produce cu succes mica Yaris hibridă la o uzină din nordul Franţei, în timp ce grupul Renault va începe în 2024 să producă modelul R5 electric, tot în Franţa. Carlos Tavares a atras atenţia asupra diferenţelor de costuri de producţie între ţările europene dar şi asupra noii concurenţe venite din partea producătorilor chinezi de automobile electrice, scrie Agerpres.

Citește și - Mărcile chineze de automobile țintesc să devină rivali de temut pentru marii constructori auto mondiali

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel