Florin Alexe, preşedintele Tineretului Naţional Liberal (TNL), a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, ar trebui să participe la a doua sesiune a bacalaureatului pentru a demonstra că poate să susţină un examen în timp ce este filmat.
Preşedintele Tineretului Naţional Liberal (TNL), Florin Alexe, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, ar trebui să participe la a doua sesiune a bacalaureatului pentru a demonstra că poate să susţină un examen în timp ce este filmat.
"Dacă (Daniel Funeriu - n.r.) este cu adevărat bine pregătit, aşa cum susţine, îl invităm să participe la sesiunea a doua de bacalaureat, să vedem dacă poate susţine examenul cu o cameră în faţă", a declarat liderul TNL, Florin Alexe, citat de Mediafax.
Pe de altă parte, preşedintele Cluburilor Studenţeşti Liberale (CSL), Radu Surugiu, a afirmat că tinerii liberali cer Ministerului Educaţiei ca a doua sesiune de bacalaureat să se desfăşoare "într-un mod cât mai cinstit şi în condiţii egale pentru toată lumea", iar, dacă se decide amplasarea de camere de filmat, acestea să fie în toate sălile de examinare din ţară.
"Solicităm ca, în primul rând, să organizăm o a doua sesiune a bacalaureatului într-un mod cât mai cinstit şi mai onest şi în codiţii absolut egale pentru toată lumea. Pentru că, deşi sunt din Piatra Neamţ, nu consider că elevii din Moldova sunt mai inteligenţi sau mai bine pregătiţi decât cei din Timiş sau din altă parte a României. Amplasarea camerelor de luat vederi este o soluţie bună, pentru că trebuie să eliminăm copiatul, dar haideţi să le instalăm peste tot, în toate sălile în care se va da bacalaureatul, poate chiar într-o sală în care va da examenul domnul Funeriu", a afirmat Surugiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News